Câștigătorii concursului ICON

Postat de in Carte, ICON

Stimate doamne, stimaţi domni, dragi cititori,

Avem deosebita plăcere de a-i anunţa pe cei doi câştigători ai concursului ICON. Astfel, premiul publicului îi revine concurentul Radu Sandovici. Câştigătorul desemnat de organizatorii concursului – Libraria Humanitas Online, Librăriile Cărturești, Asociația Ginger Group şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – este concurentul Adrian Moroianu. Premiile oferite pentru fiecare dintre cei doi câştigători sunt un iPod shuffle 3G şi optsprezece titluri reprezentative ale canonul literar european.

Pentru sprijinul primit în organizarea acestui concurs se cuvine să  le mulţumim Asociaţiei „A Treia Cafea” şi Editurii Polirom.

Nu în ultimul rând, le mulţumim celor care au animat prin prezenţă  şi interes concursul ICON, parte a campaniei „În căutarea cititorilor celebri”.

Pentru că efortul de încurajare a lecturii are nevoie în continuare de sprijinul nostru, vă invităm să fiţi alături de noi în cadrul următoarelor ediţii ale concursului ICON şi în cadrul evenimentelor organizate în cadrul campaniei.

Vă  mulţumim!

Read more 1 Comentariu

Impresii de cititor din Constanța

Postat de in Carte

Materialul ne-a fost trimis de către Raluca Popescu.

“Micul prinț” al lui Antoine de Saint-Exupery a trezit în toți “cititorii celebri”, prezenți la Cărturești Constanța în data de 11.03.2010, sentimentele copilăriei noastre, precum și trăiri noi – datorate actualilor “noi”. Întâlnirea aceasta ne-a oferit clipe introspective și zâmbete cu subînțeles, amintiri împărtășite și lucruri în comun.

“Ceea ce este important nu se vede…” Se simte…și noi știm asta!

Atelierul de lectură vă așteaptă în data de 08.04.2010, la aceeași, ora 18:00, pentru o “porție de noutăți literare” însoțită de ceai și prajiturele.

Read more Comenteaza

Impresii de cititor din Timișoara

Postat de in Carte

A avut loc şi cea de-a doua întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema JOCUL CU CONVENŢIILE – ITALO CALVINO, CAVALERUL INEXISTENT… În seara zilei de 11 martie 2010 ne-am întâlnit din nou la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara pentru a răspunde unei noi provocări: căutarea detaşată a ceea ce poate fi ghicit sub „armura” convenţilor, dincolo de ambalajele îmbietoare ori de clişeele repetate mecanic. Cititorii noştri – elevi, studenţi, profesori – au animat o dezbatere incitantă având ca punct de pornire experimentul ludic şi parodic al lui ITALO CALVINO din savurosul său roman Cavalerul inexistent, publicat la Editura Polirom în 2007. Invitatul special al acestei întâlniri a Atelierului de lectură a fost domnul profesor de literatură comparată şi estetică ILIE GYURCSIK de la Universitatea de Vest din Timişoara, care ne-a dezvăluit profunzimea şi complexitatea romanului lui Italo Calvino prin prisma teoriei sale despre persoană şi personaj şi a răspuns cu înţelepciune şi erudiţie la întrebările incitante ale agerilor noştri cititori.

Read more Comenteaza

Jocul cu convențiile – Italo Calvino, Cavalerul inexistent

Postat de in Evenimente

Cea de a doua întâlnire a Atelierului de lectură, din cadrul proiectului Cititori Celebri, din Timișoara  va avea loc joi, 11 martie 2010, ora 19, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

Întâlnirea va fi moderată tot de Irina Dincă, cea care semnează și prezentarea de mai jos a evenimentului.

„Nu rareori îţi era dat să întâlneşti nume, gânduri, forme şi instituţii cărora nu le aparţinea nimic existent.” (Italo Calvino, Cavalerul inexistent).

Suntem invadaţi de forme fără fond, cuvinte goale, dar sonore, instituţii înecate în birocraţie, ne confruntăm la tot pasul cu situaţii absurde şi ridicole iscate de inerţiile convenţiilor de orice tip, de la cele instituţionale la cele lingvistice sau culturale. Le propunem cititorilor noştri aspiranţi la celebritate o nouă provocare: o căutare detaşată a ceea ce poate fi ghicit sub „armura” convenţilor, dincolo de ambalajele îmbietoare ori de clişeele repetate mecanic.

Read more Comenteaza

A doua ediție a Atelierul de lectură din Constanța

Postat de in Evenimente

Proiectul Cititori Celebri vă propune spre discuție un clasic – Micul Prinț al lui Antoine de Saint-Exupery. Multe sunt motivele pe care un atelier de lectură le-ar putea înșira atunci când justifică alegerea unui asemenea titlu. În ceea ce ne privește, principalul motiv, a fost ambivalența și contemporaneitatea poveștii. După cum bine știți, este o carte pe care o primim cu aceeași bucurie atât când ne-o citesc părinții cât și atunci când o recitim singuri, la o vârstă mai înaintată. Este un text care ne amintește, la fiecare lectură, de valori, aspirații, oameni și, mai ales, speranță.

Cristina Papazian vă așteaptă joi, 11 martie, începând cu orele 18 la librăria Cărturești din Str. Demetriade nr. 1, extinderea Iulius Mall – etaj 1, să redescoperiți Micul Prinț și să ne bucurăm împreuna de o călătorie în lumea metaforelor.

Read more Comenteaza

Concursul ICON

Postat de in ICON

Stimate doamne, stimaţi domnui, dragi cititori,

Vă anunţăm cu bucurie că în săptămână 15 – 21 martie va avea loc decernarea premiilor câştigătorilor primei ediţii a concursului ICON.

Vă mulţumim încă  o dată pentru participare şi vă aşteptăm şi în cadrul viitoarelor ediţii ale concursului.

Read more 2 Comentarii