Invitaţie la cea de-a 16-a întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de luni, 14 noiembrie 2011, ora 18

„Aproape doi ani mai târziu, Drogo dormea într-o noapte în camera lui din Fortăreaţă. Trecuseră douăzeci şi două de luni fără să se întâmple nimic nou, iar el rămăsese pe loc, aşteptând, ca şi cum viaţa ar fi trebuit să aibă faţă de el o indulgenţă specială. Şi, totuşi, douăzeci şi două de luni înseamnă foarte mult şi în răstimpul lor se pot petrece multe lucruri – este destul timp ca să se închege noi familii, să se nască şi copii şi chiar să înceapă să vorbească, ca acolo unde nu era decât o pajişte să se înalţe o casă mare, ca o femeie frumoasă să îmbătrânească şi să nu mai fie dorită de nimeni, e destul ca o boală, chiar dintre cele mai lungi, să se pregătească (şi, între timp, omul continuă să trăiască fără nici o grijă) să macine încet-încet trupul, să se ascundă, să reapară la scurte intervale de aparentă însănătoşire şi să izbucnească apoi într-o formă şi mai gravă, devorând lent şi ultimele speranţe, mai rămâne încă vreme pentru ca mortul să fie îngropat şi uitat, ca fiul să fie din nou în stare să râdă iar seara să se plimbe cu fetele pe bulevarde, trecând nepăsător pe lângă gardul cimitirului. Existenţa lui Drogo părea însă că s-a oprit în loc. Aceeaşi zi, cu întâmplările ei identice, se repetase de sute de ori, fără să facă măcar un pas înainte. Fluviul timpului trecea peste Fortăreaţă, coşcovea zidurile, târa la vale praf şi bucăţi de piatră, rodea treptele şi grilajele de fier, dar peste Drogo trecea în zadar; nu izbutise încă să-l atragă în goana sa.” (Dino Buzzati, Deşertul tătarilor)

Oare corozivul fluviu al timpului chiar îl ocolise pe Giovanni Drogo, visătorul locotenent exilat, la început împotriva voinţei lui, mai apoi de bună voie ori mai degrabă din inerţie, între zidurile absurde ale impunătoarei şi inutilei fortăreţe Bastiani? Sau mirajul unui viitor glorios i-a purtat încet, dar nepregetat, înspre trecut prezentul anost, aparent împietrit de monotonia gesturilor rutinei zilnice? Bogăţia de evenimente ce se precipită în douăzeci şi două de luni decupate aleatoriu din meandrele unei vieţi, cuprinzând însă simbolic promisiunea naşterii şi scadenţa morţii, este pusă în balanţă cu simplitatea aproape ascetică a unei singure zile, repetate la nesfârşit, mereu identice sieşi, în care nu se întâmplă nimic. Încremenirea este însă doar aparentă, iluzie nutrită de exuberanţa tinereţii şi de mrejele visului ei de glorie, spulberat ironic de vârtejurile fluviului-timp ce îl va prinde fără greş şi pe Giovanni Drogo în goana sa din ce în ce mai zorită spre moarte. Claustrat între zidurile cazone ale obişnuinţei, izolat în fortăreaţa propriei singurătăţi, Giovanni Drogo pierde în final chiar dreptul la destinul eroic aşteptat cu încrâncenare mai bine de treizeci de ani, ocazia luptei ivindu-se prea târziu, în pragul morţii. Ori lupta exterioară se transfigurează într-una interioară, duşmanul mult aşteptat dovedindu-se a fi chiar inumana şi mereu învingătoarea moarte. Oricare ar fi „cheia” parabolei lui Buzzati, întrebarea persistă oricărei interpretări: merită să-ţi iroseşti viaţa, impasibil la bucurile ei simple, împietrit într-o aşteptare nelămurită, hrănită de nălucirile unui obsesiv vis de glorie deşartă, iluzie curmată doar de confruntarea de neocolit cu moartea?

Aceasta ar fi şi provocarea pe care o propunem pentru cea de-a doua întâlnire din această toamnă a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de luni, 14 octombrie 2011, de la ora 18, cu tema FORTĂREAŢA AŞTEPTĂRII – DINO BUZZATI, DEŞERTUL TĂTARILOR: descifrarea mecanismelor ficţionale de înfiripare şi destrămare a unui miraj, precum şi problematizarea pendulării între autoamăgire şi luciditate în trasarea propriului destin. Am ales drept punct de plecare tulburătorul destin încremenit în inerţie, sub învăluirea unei vanitoase iluzii, al lui Giovanni Drogo din incitantul roman DEŞERTUL TĂTARILOR al lui DINO BUZZATI, în traducerea Niculinei Benguş-Tudoriu, republicat recent, în 2011, în Colecţia TOP 10+ a Editurii Polirom, căreia îi mulţumim din nou pentru colaborare.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Care este rolul simetriilor şi al punerilor în abis, de pildă al visului lui Giovanni Drogo, în construcţia romanului?
• Care sunt semnificaţiile simbolice ale fortăreţei şi ale deşertului în structura romanului lui Dino Buzzati?
• Care sunt efectele ironiei din finalul romanului Deşertul tătarilor?
• Este Giovanni Drogo din ultimele pagini ale romanului un învins sau un învingător?

În continuare, vă invităm să citiţi un eseu scris de un cititor pasionat de la Atelierul nostru de lectură, VLAD MACOVEI:

<<Mă numesc Vlad Macovei, sunt elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „William Shakespeare”, la profilul Matematică-Informatică. Pentru mine, cititul e o necesitate – intră la categoria mâncare, apă, aer.

Voi începe prin a vă vorbi puţin despre omul Dino Buzzati. Şi-a început cariera în arta scrisului la un cotidian italian, în timp ce studia dreptul la Milano. Lunga vreme pe care şi-a petrecut-o ca jurnalist i-a influenţat scrisul, acesta, chiar şi în cele mai ireale dintre descrieri, păstrând o aură de realism. Începând cu 1933, Buzzati începe să publice scrieri literare, ca mai apoi, întorcându-se de pe front, unde a fost corespondent, îşi publică romanul care îi aduce recunoaşterea internaţională pe care o merită, Deşertul Tătarilor, roman despre care voi continua să vă vorbesc.

Personajul principal al romanului este Giovanni Drogo, un tânăr ofiţer care este trimis într-o misiune la graniţa de nord cu scopul de a apăra un fort contra unei iminente invazii. Urmează o aşteptare îndelungată pentru Drogo, care devine tot mai înstrăinat de lume cu speranţa că într-o zi el şi fortul să se dovedească folositori şi astfel soldatul Drogo să îşi dobândească mândria la care aspira. Aşteptarea îndelungată ne duce cu gândul la Kafka – mai precis la episodul din Procesul, episod în care ne este relatată parabola În faţa legii. Relatarea scriitorului ceh este, pe scurt, o parabolă a încercării umane de a atinge un anumit ţel, fie el lege, fie Dumnezeu, sau, în cazul de faţă, obţinerea gloriei.

În romanul lui Buzatti, personajul principal este scos în evidenţă faţă de prietenii săi prin faptul că în timp ce aceştia îşi văd de viaţă, întemeiază familii, el continuă să caute în zadar scopul său pe lume. Încă o asemănare între povestea lui Kafka şi romanul lui Buzatti este evidenta tentă spre existenţialism, ideea că fiecare om are o uşă a lui, are o cale pe care numai el poate să o urmeze. Acesta este cazul şi în romanul prozatorului italian, care, cu doza caracteristică de realism, expune rece condiţia personajului principal, cu sacrificiile pe care acesta a trebuit să le facă. Această poveste, demnă de recunoaşterea pe care o poartă pe întreg mapamondul, este, în fond, o excelentă scriere cu caracter kafkian. Spre finalul romanului se iveşte invazia mult-asteptată, dar protagonistul e prea bătrân ca să mai poata influenţa în vreun fel soarta fortăreţei, astfel încât nu ia parte la luptă, spre disperarea sa.>>

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din noiembrie 2011 a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema FORTĂREAŢA AŞTEPTĂRII – DINO BUZZATI, DEŞERTUL TĂTARILOR, Editura Polirom, 2011, Colecţia TOP 10+, care va avea loc luni, 14 noiembrie 2011, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!