La ceainăria Librăriei Cărtureşti Mercy din Timişoara, în seara zilei de 12 decembrie 2011, de la ora 18, s-a desfășurat cea de-a şaptesprezecea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema DANSUL LIBERTĂŢII – NIKOS KAZANTZAKIS, ZORBA GRECUL… Discuţiile au stat sub semnul ultimei provocări lansate în 2011: descifrarea mecanismelor ficţionale de nuanţare a anticului îndemn „Carpe diem!” – adesea trivializat prin împietrirea lui într-un clişeu –, precum şi problematizarea posibilelor forme de eliberare din funiile amăgirilor care ne subjugă şi ne răpesc plenitudinea vieţii. Am ales drept punct de plecare tulburătoarea lecţie de viaţă la „şcoala lui Zorba” din incitantul roman ZORBA GRECUL al lui NIKOS KAZANTZAKIS, republicat recent, în 2011, în Colecţia Raftul Denisei a Editurii Humanitas Fiction, căreia îi mulţumim pentru colaborare. Ne-am bucurat şi de data aceasta de participarea şi implicarea domnului profesor Ilie Gyurcsik de la Universitatea de Vest din Timişoara, care ne-a călăuzit în lectura romanului şi în înţelegerea temei acestei întâlniri, dezvăluindu-ne că adevărata libertate e o prelungire a responsabilităţii – a fi liber nu înseamnă că îţi este permis orice, ci doar ceea ce nu îi răneşte în vreun fel pe ceilalţi – , iar dansul este expresia vie a acestei libertăţi, prin care avânturile omului se integrează armonios în ritmurile firii.

În prima parte a întâlnirii am încercat o contextualizare a romanului ZORBA GRECUL al lui NIKOS KAZANTZAKIS printr-o succintă prezentare a celor mai cunoscute scrieri ale prozatorului grec:
1. HRISTOS RĂSTIGNIT DIN NOU (sau HRISTOS RĂSTIGNIT A DOUA OARĂ, 1948, la 2 ani după ZORBA GRECUL) – unul dintre cele mai controversate romane ale lui Nikos Kazantzakis, respins de Biserica Ortodoxă din Grecia pentru suspiciunea de blasfemie. Acţiunea reia alegoric traseul patimilor christice, într-o identificare tot mai accentuată a localnicilor satului Lycovrysi (Izvorul Lupului) cu episodul biblic corespondent, catalizată de tradiţia punerii în scenă, odată la şapte ani, în Săptămâna Patimilor, a unei piese de teatru cu această temă. Rolurile sunt distribuite de părintele Grigoris: apostolii vor fi negustorul Iannakos (Petru), cârciumarul Kostandis (Iacov), Mihelis, fiul boierului Patriarheas (Ioan) şi Panaiotaros (Iuda), Maria Magdalena va fi văduva Katerina, iar rolul lui Hristos îi va reveni păstorului Manolios. Dacă aceşti actori îşi vor asuma aceste roluri şi se vor transfigura pe parcursul romanului până la identificarea totală cu acestea, şi ceilalţi localnici îşi vor găsi propria partitură în piesa de teatru: desfrânatul Aga va fi un nou Pilat din Pont, iar părintele Grigoris va fi Caiafa, întrucât îl va ucide în final pe Manolios pentru vina de a fi încercat, împreună cu prietenii lui, să ajute un grup de refugiaţi, supravieţuitorii unei înfruntări cu turcii, pe care comunitatea din Lykovrysi refuză să îi adăpostească şi să le ofere vreun sprijin.
2. ULTIMA ISPITĂ A LUI HRISTOS (terminată în 1951, publicată mai întâi în traducere, iar în greacă de abia în 1955) – o altă carte controversată, inclusă în 1954 de Vatican în Indexul Cărţilor Interzise, ecranizată de regizorul Martin Scorsese în 1988. De data aceasta romanul nu prezintă o identificare a unui actor cu destinul lui Hristos, ci chiar frământările şi ispitele adevăratului Hristos, scoţând la lumină îndoielile, teama şi şovăielile atât de omeneşti de dinaintea crucificării. Dimensiunea umană a lui Hristos îi asigură libertatea alegerii, răstignirea fiind consecinţa unei hotărâri deliberate, în urma biruirii ultimei ispite, cea mai grea de surmontat, cea a fugii de pe Cruce, a dezertării, a trădării misiunii încredinţate de Dumnezeu Tatăl, pentru o viaţă obişnuită, cu bucuriile ei simple, cu promisiunea fericirii lumeşti şi a întemeierii unei familii. Tentaţia se destramă însă de îndată, Hristos alege, liber, jertfa, ducându-şi misiunea la bun sfârşit şi deschizând astfel calea unui nou început.

3. LIBERTATE SAU MOARTE (CĂPITAN MIHALIS, 1953) – o carte scrisă de Nikos Kazantzakis în onoarea tatălui său, care purta acest nume şi care l-a inspirat în construirea acestui personaj vulcanic, conturat parcă după dictonul care a devenit faimosul epitaf al lui Kazantzakis: „Nu sper nimic. Nu mi-e teamă de nimic. Sunt liber”. Acţiunea e plasată în timpul luptei cu turcii pentru independenţa Cretei (1889), episod care l-a marcat profund pe Kazantzakis şi care se regăseşte de altfel şi în Zorba Grecul, povestit cu patimă de personajul omonim. Destinul eroic al lui Mihalis este încadrat într-o adevărată saga, în care se distinge figura tatălui său, Sifakas, care moare culcat pe pământ, sub un lămâi înflorit, ascultând cântecele de vitejie a strămoşilor şi înconjurat de numeroasa familie de la care aşteaptă vajnici urmaşi. Şi fiul său, Mihalis, are parte de o moarte proverbială, luptând cu turcii alături de nepotul său, intelectualul Kosmas, sub strigătul de luptă care dă şi titlul romanului, „Libertate sau moarte”.
4. FRATRICIZII (1964) – acţiunea se petrece din nou în vremea unui război, de data aceasta a războiului civil din anii 1940, iar taberele iau de data aceasta chipul celor două ideologii care îi învrăjbeau pe oameni pe plan mondial: fascismul şi comunismul. Părintele Ianaros încearcă să-i împace în Săptămâna Patimilor pe localnicii satului său, dezbinaţi de cele două culori fatidice, negru şi roşu, şi de ideologiile lor aferente, dar încercarea sa sfârşeşte în sânge: va fi ucis chiar din ordinul fiului său, căpitanul Dracos, aflat în fruntea celor seduşi de ideologia comunistă. Dacă Dracos alege ura şi crima, Ianaros, asemeni lui Manolios, încearcă să învingă violenţa prin jertfă şi ura prin iubire.

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, iată câteva impresii ale «cititorilor celebri» timișoreni:

LAURA ARDELEANU: «Spre finele anului trecut – dacă e să o luăm calendaristic – a avut loc cea mai recentă întâlnire a „Cititorilor Celebri”. Pornind de la romanul lui Nikos Kazantzakis, Zorba grecul, am discutat despre două aspecte esenţiale ale spiritului uman, aspecte care de fapt se leagă unul de celălalt, explicitându-se reciproc: este vorba despre dans si despre libertate. Tot in cadrul acestei întâlniri, ne-am bucurat de participarea şi implicarea domnului profesor Ilie Gyurcsik de la Universitatea de Vest din Timişoara. Un lucru foarte important, observat chiar de dumnealui, mi-a atras atenţia în mod deosebit : este vorba despre legătura stabilită între ritmul dansului şi ritmurile universale. Mi-a adus aminte tocmai de acele fenomene cosmogonice în care mişcarea are un rol esenţial, primordial, astfel, s-au creat suficiente mituri în care nu numai mişcarea, dar chiar dansul însuşi reprezintă factorul principal care a determinat instaurarea ordinii în cadrul stării haotice iniţiale. Aşadar, prin dans, se reiterează acest fenomen care coincide cu ceea ce se cheamă „crearea lumii”, dansul fiind chiar o componentă esenţială în ritualurile religioase primitive.
Însă cum se explică legătura dintre dans şi libertate? În ce mod e determinată libertatea de ritmurile despre care am vorbit mai sus?
În primul rând, dansul presupune anumite cadenţe, anumite structuri repetitive, dar şi anumite norme. Dar odată ce se trece dincolo de aceste aspecte mai mult sau mai puţin tehnice, odată ce trupul, spiritul şi sufletul se armonizează şi se acordă cu ritmurile dansului, fiinţa va deveni liberă. Aceasta e libertatea lui Zorba, însă totodată şi libertatea lui Buddha a cărui perspectivă încearcă să o adopte protagonistul romanului, dar nu reuşeşte. De ce? Concepţia lui Buddha merge în aceeaşi direcţie în care se îndreaptă însuşi dansul: sufletul e supus unui şir de încarnări, unde fiecare trup trăieşte în fond aceleaşi experienţe. Sufletul îşi va obţine libertatea numai atunci când va reuşi să depăşească acest cerc vicios în care ataşamentul faţă de tot ce e materie joacă un rol fundamental. Experienţele sunt însă limitate ca număr, se repetă odată cu fiecare încarnare, iar mai mult decât atât, detaşarea de materie presupune respectarea anumitor reguli de conduită morală şi spirituală. Odată ce fiinţa va înţelege aceste aspecte, îşi va primi libertatea. Exact ca şi în cazul dansului. Însă personajul-narator al romanului lui Kazantzakis rămâne un simplu spectator, chiar admirator al aceluia ce încearcă să întruchipeze libertatea pe care el preferă să o studieze detaşat, numai la modul teoretic, al aceluia care se îndreaptă prea puţin conştient şi voluntar – mai degrabă natural – spre o Nirvană despre care poate că nu a citit niciodată, însă pe care o cunoaşte mult mai bine decât acei simplii teoreticieni ai ei.»

ALEXANDRU BODOG (Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”, Timișoara): «Suficiente date din biografia lui Nikos Kazantzakis pot îndreptăți un cititor excesiv de scrupulos să vadă în Viața și peripețiile lui Alexis Zorba mai degrabă o carte autobiografică decât un produs al imaginației. Pentru mine, însă, acest roman este, în primul rând, o radiografiere a unei stări de spirit. O stare de spirit deopotrivă veselă și tristă, jucăușă și reflexivă, deschisă și ermetică, exprimând paradoxul și ridicând antiteza la rang de artă.
Naratorul (reprezentant al unei minorități pe cale de dispariție) și Zorba (puternic individualizat, inclasabil) formează un duo al contrariilor ce se atrag, completându-se reciproc și anulându-și treptat elementele distinctive, astfel încât ajung să ofere imaginea unui personaj unic, ce înglobează caracteristicile amândurora. În multe pasaje dialogate cei doi prieteni dau, rând pe rând, impresia adresării către o umbră construită pe măsura propriei lor identități. Astfel, Zorba formulează, destul de des, interogații dintre cele mai surprinzătoare, pentru ca tot el să fie cel care găsește și răspunsurile, răspunsuri menite să-l contrarieze pe tovarășul și stăpânul său. Rolurile între cei doi se schimbă mai mereu pe parcursul derulării acțiunii, astfel că Zorba pendulează strălucit între ipostaza inițiatorului și cea a inițiatului, confundând adeseori plajele cretane cu luminile rampei. El nu este nici pe departe un învățat plin de ifose și îmbibat de teorii, ci un adept al alternativei cunoașterii pe calea empirico-intuitivă, prin apelul la simțuri și la (re)descoperirea sinelui. Naratorul nu se lasă, în cele din urmă, subjugat de Zorba, rămânând mai departe în sfera teoretică, alegând viața ,,abstractă’’ în pofida celei active, rămasă pradă instinctelor exacerbate. Din acest punct de vedere, romanul poate fi văzut și ca o exemplificare a victoriei, mai mult sau mai puțin tardive, a civilizației moderne împotriva celei antice. Nu trebuie uitat, însă, că în absența celei dintâi lumea de astăzi ar fi fost mult mai săracă.
Unul dintre marile merite al acestei cărți este acela de a fi impus un personaj cvasi-mitologic ce amenință, în dansul său hipnotic, să evadeze din mijlocul paginilor și să se tranforme într-o figură reprezentativă a unei libertăți atotștiutoare și hipersensibile.»

PAULA IUGA (Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”, Timișoara): «Pentru început aş dori să mulţumesc pentru invitaţia la întâlnirea lunară a clubului de lectură “În căutarea cititorilor celebri” de la librăria Cărtureşti, admir iniţiativa de a face din citit o artă.
Eu una iubesc cărţile şi ador să le lecturez. Deşi nu am citit toate recomandările clubului, sunt convinsă că o voi face. M-a impresionat faptul că clubul din care fac parte este unul de elită, toţi cititorii devin celebri o dată pe lună în atmosfera primitoare a unei librării.
Un alt punct forte al acestui club este gama variată de cărti alese. Deşi eu una prefer carţile care au adeseori un final fericit, gen romance, am descoperit şi alt gen de cărţi, care, asemenea oamenilor, sunt învăluite de mister şi au propria lor personalitate.
Îmi place faptul că dezbatem părerile noastre legate de cartea citită şi astfel înţelegem mult mai bine acţiunea care se petrece, învăţând de fiecare dată ceva nou.”
ANDRADA PAUL (Liceul Teoretic “William Shakespeare”, Timișoara): «Libertatea este ceva atât de complex încât nu poate fi descrisă cu ajutorul cuvintelor. Personajul lui Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, întruchipează libertatea, el nu se teme de nimic şi nu speră nimic, el este liber. „Nu sper nimic, nu mă tem de nimic, sunt liber” e chiar epitaful lui Nikos Kazantzakis. Nefiind îngrădit de trecut sau de viitor, Alexis Zorba trăieşte fiecare moment şi îl preţuieşte cu adevărat. De cele mai multe ori ne pierdem vremea gândindu-ne la zilele ce au trecut sau la zilele ce vor urma fără să acordăm prea mare atenţie prezentului. Viaţa se raportează din ce în ce mai mult la „ce ai făcut?” sau „ce vei face?”, trăim în trecut sau în viitor şi tot mai puţin în prezent. Prin exuberanţa şi vivacitatea lui Alexis Zorba ni se aduce aminte că este important să trăim fiecare clipă, să ne bucurăm chiar şi de lucrurile mărunte şi să ştim să mergem înainte atunci când viaţa ne aruncă în cale un necaz. Jupânul sau şoarecele de bibliotecă reprezintă omul ale cărui clipe se pierd în monotonia vieţii cotidiene, iar Zorba intervine în paginile vieţii acestui om şi îl învăţa să trăiască. Îi împărtăşeşte jupânului din culorile vii pe care le deţine şi îi arăta ce înseamnă viaţa. Plin de viaţă şi jovial, Zorba pune suflet în tot ceea ce face, trece cu zâmbetul pe buze peste problemele pe care le întâlneşte şi emană întotdeuna acest parfum fin şi delicat numit „libertate”».

DALIA STOIA (Liceul Teoretic “William Shakespeare”, Timișoara): «Autorul, Nikos Kazantzakis, a făurit un roman desăvîrşit, care merită un loc important în literatura universală. Este impresionant modul în care se împletesc în sutele de pagini presărate cu mii de cuvinte, două lumi opuse, una reprezentată de sufletul care traia al lui Zorba şi una reprezentată de creierul care analiza şi raţiona în permanenţă al jupânului. În ciuda faptului că aceste lumi sunt opuse, Zorba şi jupânul au avut nevoie unul de celălalt. Experienţa lui Zorba l-a facut pe acesta să aibă puterea de a intui. La începutul romanului acesta parcă intuieşte că jupânul avea nevoie de el. Jupânul, un englez pe jumătate grec, era un scriitor aflat în „pană de idei” care nu se cunoştea pe sine, dar care porneşte în căutare. Astfel hotarăşte să se ocupe de mina moştenită, iar astfel are norocul să-l întâlnească pe cel pe care-l căuta.
Zorba este cu desăvîrşire un personaj complex. Din complexitatea sa consider că libertatea, dar şi generozitatea sunt cele mai valoroase trăsături ale personajului. Libertatea este reflectată în multe momente în carte, însă acest subiect l-am expus deja mai detaliat in cealaltă scriere a mea, eseul care a însoţit invitaţia la întâlnirea de la librăria Cărtureşti. Generozitatea lui Zorba este, de exemplu, reprezentată de relaţia sa cu Bubulina. Aceasta este, pot spune, un simbol, ea este femeia care a „căzut” din lux într-un sat sărăcăcios din Creta. O femeie rafinată şi educată din Franţa, înconjurată în permanenţă de bărbaţi, care a ajuns să trăiască singură. Însă gestul suprem al generozitaţii lui Zorba este reflectat în special în momentul în care acesta „o cedează” oarecum pe văduvă jupânului. Toate acestea se desfăşoară într-o comunitate specific cretană, o lume dură, seacă, însă capabilă să trăiască la maxim cu înflăcărare.

Prin toate acestea, această carte îmi va rămîne cu siguranţă în minte, dar şi în suflet. Este impresionant cum jupânul a învăţat de la „călăuza sa”. Aceste învăţături au evadat din paginile cărţii şi au invadat lectorul. Iar din aceste învăţături cea care m-a impresionat cel mai mult a fost aceea că Zorba iubea, însă cu toate acestea nu era legat de nimeni. Acestea m-au dus cu gândul la ideea că atunci cand iubeşti nu trebuie să ceri nimic în schimb şi nici nu trebuie să consideri persoana iubită o proprietate. Însă nu trebuie nici să devii proprietatea unor bunuri materiale, iar Zorba ştia acest lucru. Mi-a plăcut că Zorba a reuşit să-mi aducă aminte că în viaţă este necesară şi un pic de nebunie fiindcă aceasta, aşa cum expunea şi Erasmus din Rotterdam în Elogiul nebuniei, te face să fii fericit.
În încheiere, aş dori să îl laud pe autor, la fel ca la începutul acestei scrieri. Consider finalul cărţii ca fiind un excelent „open ending”. Faptul că Zorba i-a lăsat moştenire jupânului santuriul pe mine m-a făcut să continui romanul cu câteva pagini. Cred că Zorba, prin intuiţia sa, a ştiut că jupânul este cu adevărat liber şi că astfel se poate folosi de santuri pentru a-şi exprima libertatea aşa cum o făcuse şi el. De asemenea, pesonal, am apreciat faptul că jupânul nu are un nume în roman, ca lector am fost şi mai atentă şi mai implicată în roman. Însă nu aş dori să mă opresc aici cu o concluzie clară asupra acestei cărţi, deoarece orice discuţie despre roman se poate întinde pe nenumărate pagini datorită măreţiei lui.»

SNEJANA UNG (Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”, Timișoara): «În viaţa aceasta suntem într-o continuă căutare. Dar găsim ceea ce căutăm? Sau mai bine zis ştim ce să căutăm? În romanul lui Nikos Kazantzakis, jupânul spune la un moment dat : „Zorba ăsta era omul pe care-l căutam de atâta amar de vreme fără să-l găsesc. O inimă vie, un suflet mare în stare brută.”
Romanul  Zorba Grecul a prilejuit cea de-a 17-a  întâlnire a cititorilor celebri timişoreni. Am fost provocaţi să despicăm romanul (fictiv vorbind), să analizăm fiecare parte, atom, nucleu al acestuia, însă pentru aceasta am avut nevoie de o parte din noi: raţiunea. Voi începe tocmai din nucleul romanului, cu Zorba. Cine e Zorba? Pe scurt, Zorba e întruchiparea libertăţii, ştiind să se bucure de fiecare clipă şi de fiecare aspect al vieţii.
Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit este alăturarea contrariilor: Zorba şi jupânul, precum şi felul în care este percepută libertatea de către fiecare. Discuţiile noastre s-au focalizat tocmai pe acest subiect. Ne-am întrebat dacă libertatea e doar un cuvânt. Personal, cred că da, libertatea e doar un cuvânt pentru jupân. Acesta trăieşte printre cuvinte, printre cărţi, cunoaşte lumea din perspectiva cărţilor. Pentru a simţi libertatea, jupânul ar trebui să se rupă de această lume. Pe de altă parte, libertatea depăşeşte limita cuvântului pentru Zorba, acesta nu o defineşte, ci o trăieşte. Zorba nu e erudit, însă are experienţa vieţii, venind cu răspunsuri uimitoare. În plus, dacă am încerca să definim libertatea în cuvinte, aceasta nu ar exista.
De asemenea, mi s-a părut interesant faptul că este prezentată complexitatea fiinţei umane. Omul, pentru a fi desăvârşit, trebuie să fie împlinit atât spiritual, cât şi trupesc. Zorba e liber deoarece îndeplineşte aceste condiţii. Nu refuză prezenţa feminină în jurul său, el trăiind în prezent, nicidecum în trecut sau viitor. Pe de altă parte, jupânul îşi limitează singur împlinirea, acesta fiind împlinit doar din punct de vedere raţional. Cu toate acestea, cărţile nu îl aşază mai presus.
Un alt aspect pe care l-am comentat este dansul. Exprimă acesta libertatea sau nu? Eu aş introduce mai degrabă termenul de echilibru. Într-adevăr, dansul te rupe de lumea reală, atât fizic, cât şi spiritual. Dansând, te desprinzi de pământ, pluteşti, te desprinzi de grijile vieţii cotidiene. Dansul şi muzica coexistă deoarece dansul presupune mişcări ritmice. Totodată, dansul nu înseamnă doar libertate, însemană reguli, ordine, disciplină. Însă, bucuria pe care o simţi atunci când dansezi te face să uiţi de toate acestea, dar fără a le da deoparte. La un moment dat, Zorba refuză să danseze. Dansul nu e ceva obişnuit, e ceva special. Prin intermediul acestuia transmiţi gânduri, sentimente.
Discuţiile au fost pline de viaţă. Şi cum altcumva ar fi putut fi decât în concordanţă cu Zorba. Răspunsurile nu au întârziat să apară, însă la noi personajele contradictorii au format un întreg. Am preluat de la Zorba uşurinţa de a răspunde oricărei întrebări, dar ne-am cufundat şi în cărţi, la fel ca jupânul.  Ne-am simţit liberi şi împliniţi din toate punctele de vedere.
În concluzie, pot  spune că întâlnirea cititorilor celebri a fost una desăvârşită. Ne-am bucurat de fiecare clipă şi ne-am dat seama că aşa cum spune şi Nikos Kazantzakis: „Viaţa nu poate  fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar rece cu apă într-o zi toridă de vară, de a te bucura de îmbrăţişarea tandră a unei femei, de a te pleca în faţa lui Dumnezeu. Fără acestea,<< a trăi >> nu înseamnă nimic.” »

Le mulţumim tuturor celor care au participat, au citit şi s-au implicat în discuţii, Editurii Humanitas Fiction pentru colaborare şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate. Vă aşteptăm la următoarea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema PE FIRUL ARIADNEI – JOSÉ SARAMAGO, TOATE NUMELE, Editura Polirom, 2011, Colecţia TOP 10+, care va avea loc luni, 23 ianuarie 2012, de la ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

Invitaţie la cea de-a 17-a întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de luni, 12 decembrie 2011, ora 18

„Nu ştiam dacă trebuie să mă supăr, să râd sau să îl admir pe acest om primitiv care, spărgând coaja vieţii – logică, morală, onestitate – atinge substanţa. Toate micile virtuţi, atât de folositoare, îi lipsesc. Nu i-a mai rămas decât o virtute incomodă, dificilă şi primejdioasă, care-l împinge irezistibil spre limita extremă, spre prăpastie. Acest muncitor ignorant, când scrie, rupe peniţele în graba lui plină de nerăbdare. La fel ca pe oamenii care şi-au lepădat primii pielea de maimuţă, sau pe marii filozofi, problemele fundamentale îl domină. Le vede ca pe nişte necesităţi imediate şi urgente. Asemenea copilului, vede toate lucrurile pentru prima oară. Fără încetare, se miră şi întreabă. Totul îi pare miraculos şi, în fiecare dimineaţă, când deschide ochii şi vede pomii, marea, pietrele, o pasăre, rămâne cu gura căscată. «Ce e minunea asta? strigă el. Ce sunt toate aceste taine care poartă numele de pom, mare, piatră, pasăre?»” (Nikos Kazantzakis, Zorba Grecul)

Iată unul dintre portretele grăitoare pe care „şoarecele de bibliotecă” din cel mai citit roman al lui Nikos Kazantzakis i-l face „bufonului” său, Alexis Zorba: neinstruit, nechibzuit, de o cutezanţă primitivă, acesta are curajul să spargă „lupa” raţiunii pentru care totul are o explicaţie şi pur şi simplu să trăiască tainele lumii. Dacă oamenii instruiţi nu sunt „decât nişte păsări smintite ale văzduhului”, depărtându-se tot mai mult de viaţă, lui Zorba „i s-a deschis mintea, i s-a lărgit inima” prin contactul nemijlocit cu miracolele ei, asemeni şarpelui care „stă cu tot corpul lipit de pământ şi află în felul acesta toate tainele lumii”. Uimirea mereu proaspătă a lui Zorba în faţa darurilor simple ale vieţii reînnoieşte „virginitatea lumii”, iar secretul acestei revrăjiri se află în trăire, în intuiţia ce taie nodul gordian al problemelor fundamentale. Zorba „e cel care a găsit adevărul” pentru că a împăcat înăuntrul său pe „cei doi duşmani de veacuri”, „carnea” şi „sufletul”, pentru că a ajuns la „o atât de amicală înţelegere între om şi univers” şi pentru că trupul lui nărăvaş, mintea lui deschisă şi inima lui lărgită alcătuiesc un tot armonios. În vreme ce jupânul, şoarecele de bibliotecă, chinuit de mirajul Neantului, încearcă o amuţire şi o adormire a lor, ghidându-se după îndemnul budist „Deşertaţi-vă măruntaiele, deşertaţi-vă cugetul, deşertaţi-vă inima!”, Zorba propune o neistovită trezire a lor. Jupânul caută să transforme materia în spirit, iar Zorba în bucurie, ceea ce, ne avertizează naratorul, „pe alt plan, înseamnă acelaşi lucru”. Poate că sub aparenţa unei continue înfruntări, cele două viziuni, întrupate în jupânul şi Zorba, deşi par potrivnice, se completează una pe cealaltă, dovadă că şi cele două personaje se caută şi au nevoie unul de celălalt pentru a ajunge „pe calea cea bună” a adevărului, la eliberare. Comunicarea lor e posibilă mai ales dincolo de cuvinte, prin „adevăratul alfabet” al lui Zorba, în acordurile capriciosului santuri al lui Zorba şi prin dansul care taie funiile care ne trag în jos – fie ele bani, ambiţii, patimi, ideologii – ajutându-ne să descoperim „în sinuozităţile dure şi morocănoase ale necesităţii libertatea”.

Aceasta ar fi şi provocarea pe care o propunem pentru ultima întâlnire din acest an a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de luni, 12 decembrie 2011, de la ora 18, cu tema DANSUL LIBERTĂŢII – NIKOS KAZANTZAKIS, ZORBA GRECUL: descifrarea mecanismelor ficţionale de nuanţare a anticului îndemn „Carpe diem”, precum şi problematizarea posibilelor forme de eliberare din funiile amăgirilor care ne subjugă şi ne răpesc plenitudinea vieţii. Am ales drept punct de plecare tulburătoarea lecţie de viaţă la „şcoala lui Zorba” din incitantul roman ZORBA GRECUL al lui NIKOS KAZANTZAKIS, republicat recent, în 2011, în Colecţia Raftul Denisei a Editurii Humanitas Fiction, căreia îi mulţumim pentru colaborare.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Care sunt semnificaţiile metaforice ale dansului în structura romanului lui Nikos Kazantzakis?
• Care sunt resorturile şi mizele revoltei lui Zorba?
• Care este raportul dintre erudiţie şi trăire în romanul Zorba Grecul?
• Întruchipează şoarecele de bibliotecă şi bufonul extreme ireconciliabile sau ipostaze complementare ale omului în căutarea libertăţii?

În continuare, vă invităm să citiţi un eseu scris de o cititoare pasionată de la Atelierul nostru de lectură, DALIA STOIA:

« Mă numesc Dalia Stoia şi sunt elevă în clasa a XI-a Filologie la Liceul Teoretic “William Shakespeare” din Timișoara. Sunt o fire foarte calmă, dar foarte timidă şi tăcută. Lectura înseamnă pentru mine o formă de cunoaştere şi de învăţare deoarece fiecare filă citită reprezintă pentru mine o nouă experienţă şi un nou exemplu. Cărţile şi psihologia sunt marea mea pasiune. Din păcate nu sunt hotărâtă pe care dintre cele două să o aleg pentru a construi o carieră. Cu toate acestea sunt sigură că voi rămâne veşnic îndrăgostită de amândouă şi mă consider şi o norocoasă pentru că pot să le combin, de exemplu, într-o interesantă carte de psihologie!

„Asta-i libertatea, gândeam eu. Să ai o pasiune, să aduni grămadă monedele de aur şi, deodată, să-ţi învingi pasiunea şi să-ţi azvârli comoara în cele patru vânturi. Să te eliberezi de-o pasiune pentru a te supune alteia, mai nobilă. Dar nu cumva e şi asta tot o formă de sclavie. Să te sacrifici pentru o idee, pentru neamul tău, pentru Dumnezeu? Sau, cu cât stăpînul se plasează mai la înălţime , cu-atât funia sclavului se lungeşte? Ar putea atunci să se zbenguie şi să zburde pe-o arenă mai încăpătore şi să moară fără a da de funie. Asta se numeşte aşadar libertate?” Sau ce se numeşte libertate? Care este definiţia ei? Ce înseamnă libertate? Poate cu toţii avem un răspuns. Poate nu. Însă, cu siguranţă, Zorba Grecul avea răspunsuri pentru aceste întrebări. Prin intermediul romanului avem prilejul, noi, cei care ştim sau nu ştim ce este libertatea, să găsim răspunsuri sau să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă adevărata libertate!

Romanul modern nu are o acţiune spectaculoasă însă e plin de…substanţă, de răspunsuri, de pilde. Acţiunea debutează într-o cafenea unde personajul prin ochii căruia am putut vedea şi noi, pe care îl voi numi „jupânul”, aşa cum îi spunea şi Zorba, era înăbuşit de amintirea şi de dorul prietenului său plecat în Caucaz. La un moment dat, uşa se deschide şi înăuntru pătrunde un „personaj” straniu cu „o inimă vie , o imensă gura lacomă, un suflet mare în stare brută”, numit Alexis Zorba. Acesta intră direct în conversaţie cu „jupânul”, iar în scurt timp îl convinge să-l ia alături de el în Creta unde „jupânul” avea nevoie de muncitori pentru o mină de lignit. Restul acţiunii se desfăşoară în Creta. Aici cele două personaje se împrietenesc cu madam Hortense sau, după cum îi spunea Zorba, Bubulina. Zorba şi madam Hortense vor dezvolta pe parcursul acţiunii o relaţie nu tocmai de prietenie. După un incident la mină Zorba pune la cale un plan şi anume să construiască un teleferic ca o nouă afacere. Pentru materiale Zorba face o călatorie unde are o relaţie cu o tânără. Relaţia lui Zorba cu Bubulina se sfârşeşte prin moartea acesteia. Afacerea se dovedeşte a fi, în final, un eşec, deoarece telefericul se prăbuşeşte la propriu, însă la figurat această scenă constituie un important moment în viaţa personajelor. În final Zorba şi „jupânul” se despart şi fiecare o ia pe alt drum. Chiar dacă au ţinut legatura prin intermediul scrisorilor, cei doi nu se vor mai revedea, romanul încheindu-se cu moartea lui Zorba.

Figura centrală a romanului, Zorba, este, aşa cum am spus la început, un pesonaj care deţine libertatea deplină. Acesta era doar un om simplu, fără carte, care a călatorit mult, a avut toate meseriile, pe când „şoarecele de bibliotecă”, cum i se mai spunea „jupânului”, era un om educat, crescut în Anglia, care şi-a petrecut tot timpul printre cărţi. La prima vedere oricine ar crede că „şoarecele de bibliotecă” deţine o viaţă…vie, adevărată, cu tot ce implică ea, că deţine răspunsuri, iar că omul simplu şi necioplit deţine o viaţă goală, înconjurată doar de acţiuni irelevante si lipsite de substanţă. Însă sensul cuvintelor artă, dragoste, frumuseţe, puritate, pasiune erau explicate de Zorba prin „cele mai simple cuvinte omeneşti”. El ar putea fi cu siguranţă profesorul care îi dă cu uşurinţă lecţii de viaţă nu doar „jupânului”, ci oricui. Omul acesta „n-a fost la şcoală şi creierul lui nu s-a deformat. A fost supus la toate încercările, i s-a deschis mintea, i s-a lărgit inima, fără a-şi pierde cutezanţa primitivă. Toate problemele complicate, de nesoluţionat pentru noi, el le rezolva printr-o lovitură de sabie, ca Alexandru cel mare, compatriotul său”. Acest fragment descrie exact ceea ce spuneam mai sus şi anume că Zorba a fost un om care a ştiut să trăiască! În timp ce Zorba trăia, bietul „şoarece de bibliotecă” îsi trăia drama. Acesta debutează în roman tânjind după prietenul său, prieten care trăia aceeaşi dramă ca el, aceea a iluziei de a trăi, de a fi liber. „Eram liber să aleg. Ţineam în mână minuscula ediţie Dante, îmi savuram libertatea”. Astfel se scălda acest pesonaj, în libertatea sa exterioară, înainte de a-l întâlni pe Zorba. Pe parcurs, după ce trăieşte alături de Zorba, „şoarecele de bibliotecă” evoluează în om. „… mi-am ratat viaţa, gîndeam eu. Dacă aş putea sa iau un burete şi să şterg tot ce-am învăţat, tot ce am auzit  şi apoi să intru în şcoala lui Zorba şi să încep cu marele, cu adevăratul alfabet! Cât de diferită ar fi calea pe care aş apuca-o!” Personajul era conştient de goliciunea vieţii sale şi îl invidia pe Zorba fiindcă „el e cel care a găsit adevărul” fără nicio carte. „Transformarea” pesonajului nu a fost una uşoară, deoarece ceva îl reţinea. Abia după mult timp reuşeşte să facă primul pas spre a atinge o viaţă mai…, viaţa. Cred că cea mai bună „definiţie” a vieţii pe care a dus-o „jupânul” înainte de a-l cunoaşte pe Zorba este dată chiar de el: „Viaţa mea apucase pe un drum greşit şi contactul meu cu oamenii nu mai era decât un monolog interior. Decăzusem până într-atât, încât dacă aş fi avut de ales între a mă îndrăgosti de-o femeie sau a citi o carte bună despre dragoste, alegeam cartea.” Însă, din fericire, personajul ajunge să aleagă şi să trăiască. Momentul care l-a determinat a fost generat de o consecinţă a scenei în care telefericul se prăbuşeşte. Scena mă face să surâd, deoarece modul în care autorul relatează scena este chiar hilar. Iar dacă tot am ajuns să vorbesc despre scrierea în sine, trebuie să precizez că modul în care este relatat romanul şi, mai ales, descrierile personal m-au încântat printr-o frumuseţe simplă şi pură. Revenind la scena telefericului, aceasta reprezintă strigătul final pentru trezirea la viaţă a personajului. După ce toată afacerea i s-a prăbuşit odată cu telefericul şi „totul era pierdut”, personajul parcă este eliberat dintr-o temniţă pe care el singur şi-a creat-o. „Hai, Zorba, viaţa mea e alta, hai!”, aceste cuvinte au reprezentat promisiunea unui nou început pentru acest personaj. După ce a rostit aceste cuvinte, „jupânul” îi cere lui Zorba să îl înveţe să danseze. Dânsul i-a generat personajului „o senzaţie neaşteptată de eliberare. De parcă aş fi descoperit în sinuozităţiile dure şi morocănoase ale necesităţii libertatea ţopăind într-un colţ. Şi ţopăiam odată cu ea.”. Libertatea lui Zorba nu mai ţopăia demult într-un colţ uitat, ea dansa. Totul începea printr-un salt. Apoi „picioarele şi mînile îi deveneau aripi” şi îşi azvârlea trupul pe pămînt, iar el plutea mult deasupra, devenit pasăre, sfidând şi provocându-l pe Dumnezeu, strigându-i „Ce poti să-mi faci, Atotputernice? Nu poţi să-mi faci nimic, decât să mă omori. Omoară-mă, atâta pagubă. Mi-am vărsat oful, am spus tot ce-am avut de spus, am avut răgazul să dansez şi nu mai am nevoie de tine!” Dansul său era o formă de exprimare, el vorbea cu trupul, dar acesta însemna şi strădania sa de a învinge legile fizicii, legile lumii, legile lui Dumnezeu, totul, uşurându-şi într-un mod unic sufletul, înălţându-l cât de mult dorea. Dansul lui Zorba era o explozie care îl elibera. Era o explozie fie de fericire, fie de tristeţe, ca atunci când i-a murit fiul, iar Zorba a început să danseze. Era un dans al libertăţii. Libertatea lui Zorba este una interioară, pe el poţi să-l închizi într-un turn uitat de lume, însă el va fi tot liber. Libertatea lui înseamnă să nu depinzi de nimeni şi nimic, mai ales de cele materiale, să poţi să „azvârli în aer” tot ceea ce te poate lega. Trupul lui Zorba putea fi sclavul oricui, al orcărei munci, însă sufletul lui putea zbura departe oricând. Zorba nu putea dansa sau cânta la santuri oricând, însă putea oricând să facă orice muncă, oricât de grea. Dansul şi cântatul îi veneau din suflet şi din minte, care erau libere, doar ale lui, nu le controla nimeni.

Zorba trăia de parcă ar muri „în fiecare clipă”! Pentru că ştia că „veşnicia e fiecare din minutele care trec”.

La început am spus că Zorba ne va da răspunsuri. Ne-a răspuns, dar ne-a şi arătat ce înseamnă libertatea. Ne-a mai dat cu generozitate şi un sfat, în caz că am realizat că nu suntem liberi însă dorim acest lucru „aşa se eliberează: îndopându-se cu toate până peste cap”, pentru că nu poţi să „te lepezi de diavol dacă nu devii tu însuţi un drac şi jumătate” şi pentru că, de fapt, „totul e simplu în lumea asta”, iar timpul nu trebuie pierdut.

Zorba este personajul pe care îl admir, dar îl şi respect. Îl admir datorită libertăţii pe care o deţine şi îl respect datorită viziunii sale despre femei. Relaţia sa cu Bubulina a însemnat enorm pentru aceasta. A fost salvarea ei, dreputul ei de a o lua de la capăt, de a trăi frumos înainte de moarte şi, în primul rând, de a scăpa de singurătate. După ce a dus o viaţă zbuciumată, aflându-se la capătul drumului şi având posibilitatea de a reflecta la tot ceea ce a trăit, madam Hortense realizează că ar dori stabilitate, un cămin sigur şi un bărbat care să o iubească. Zorba este cel care îi oferă tot ceea ce aceasta doreşte. Chiar dacă şi Bubulina era pe undeva conştientă de faptul că totul este doar un joc, asemeni căsătoriei pe care cei doi şi-au realizat-o singuri, ea a avut nevoie de asta. A avut nevoie de a scăpa de singurătate. Nu ar fi fost teribil ca Bubulina sa moară singură şi tristă? Zorba a fost cel care ştia ceea ce voia Bubulina. El privea femeia ca o fiinţă care trebuie în permanenţă iubită şi ocrotită. El le compătimea şi le satisfăcea toate capriciile. El spunea că nicio femeie nu trebuie refuzată de un bărbat, indiferent dacă acestuia îi place de ea sau nu. Practic Zorba nu putea să accepte ca o femeie să fie singură. „Jupânul” a trebuit să înveţe acest lucru. Deşi el era atras de văduva din sat, el nu are curajul să se aproprie de ea decât foarte târziu. Văduva era o tânără foarte frumoasă, dorită de toţi bărbaţii din sat, dar şi urâtă de toţi bărbaţii deoarece aceasta nu-l accepta pe niciunul. Singurul care s-a bucurat de atenţia văduvei a fost „jupânul”, deoarece aceasta a văzut în el altceva. Văduva era la fel ca şi Bubulina, o femeie singură şi urâtă de toţi. Din fericire, Bubulina l-a avut pe Zorba alături, el i-a îndulcit viaţa şi a fost alături de ea în ultimele clipe, pe când văduva a murit singură.

Însă cred că ar fi timpul să mă opresc pentru că voi deveni plictisitoare, asta dacă nu sunt deja. Pentru a încheia am ales un citat care, consider eu, îl reprezintă foarte bine pe personajul Zorba: „Mă uitam la Zorba luminat de lună şi admiram cu câtă cutezanţă, cu câtă simplitate se adapta lumii, modul în care trupul şi sufletul lui alcătuiau un tot armonios, şi cum toate lucrurile, femeile, pâinea, apa, carnea, somnul se uneau voioase cu carnea lui si deveneau Zorba. Nicicând nu mai întâlnisem o atât de amicală înţelegere între om si univers.”, deoarece asta cred eu că a fost el, o unire perfectă a omului cu universul, unde universul este un tărâm nesfârşit fără timp, fără spaţiu, iar omul este un suflet liber care dansează neobosit!»

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din decembrie 2011 a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema DANSUL LIBERTĂŢII – NIKOS KAZANTZAKIS, ZORBA GRECUL, Editura Humanitas Fiction, 2011, Colecţia Raftul Denisei, care va avea loc luni, 12 decembrie 2011, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!