MREJELE FRUMUSEŢII – YUKIO MISHIMA, TEMPLUL DE AUR

Postat de in Evenimente

Invitaţie la cea de-a 31-a întâlnire a Atelierului de lectură “În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara

„De la început mi-a apărut în faţa ochilor Templul de aur – delicat, mohorât, plin de demnitate. O construcţie a cărei poleială se cojise pe ici-pe colo şi care arăta ca scheletul unui fost obiect luxos. Da, în faţa mea a apărut Templu de aur – clădirea aceea ciudată, pe care când o credeai aproape se îndepărta, clădirea aceea care plutea clar într-un punct din spaţiul impenetrabil, apropiată celui care o privea şi totuşi atât de îndepărtată. Tocmai clădirea aceasta veni să se aşeze între mine şi viaţa la care ţineam. La început a fost ca un tablou în miniatură, dar crescu într-o clipă până înghiţi toată lumea ce mă înconjura, umplând fiecare nişă şi fisură a ei, exact ca modelul pe care-l văzusem odată şi în care Templul de aur era atât de uriaş, încât cuprinse totul. Umplu lumea de muzică extraordinară, şi această muzică deveni ea însăşi suficientă pentru a absorbi întregul sens al existenţei, lumea întreagă. Templul de aur, care mă trata uneori cu atâta indiferenţă şi se înălţa în afara mea, mă înghiţi acum cu totul şi-mi permise să mă plaseze în însăşi structura lui. [...] În astfel de momente, eternitatea frumuseţii ne poate anihila viaţa şi otrăvi existenţa. Frumuseţea de moment pe care ne-o oferă viaţa este neputincioasă în faţa acestei otrăvi. Otrava o zdorbeşte şi o distruge pe loc, expunând însăşi viaţa pericolului suprem.” (Yukio Mishima, Templul de aur)

 

Fascinaţia paradoxală pentru frumuseţe a tânărului jisō urât şi bâlbâit care ajunge să incendieze Templul de Aur în care proiectase propriul ideal estetic se întâlneşte, dincolo de uriaşul cultural gap ce le separă, cu narcisista şi faustica atracţie a lui Dorian Gray pentru perfecţiunea luminoasă a chipului imortalizat pe pânza unui tablou şi pentru întunecimile monstruoase ale propriului suflet. O frapantă asemănare apropie cele două romane, Templul de aur al lui Yukio Mishima şi Portretul lui Dorian Gray al lui Oscar Wilde, prin similaritatea ce transpare din aceeaşi propensiune spre paradox. Dincolo de haina culturală pe care o îmbracă, cele două viziuni se nutresc, transcultural, din aceleaşi nelinişti şi aspiraţii atât de umane, transfigurând ficţional inseparabilitatea luminii şi a întunericului, a frumuseţii şi a urâţeniei, a creaţiei şi a distrugerii. Frumuseţea nu este inocentă, ea se hrăneşte din obscuritatea ce o înconjoară şi de care se detaşează prin contrast, ea devine pentru Dorian o mască ce ocultează degradarea şi hidoşenia, iar pentru Mizoguchi reversul propriei urâţenii, un ideal construit cu migală doar pentru a-l pângări şi anihila într-un avânt iconoclast. Superficială sau esenţială, tangibilă sau distantă, catalizator sau obstacol al vieţii, eternă sau evanescentă, frumuseţea devine inconfortabila hârtie de turnesol a unei monstruoase metamorfoze.

În urzeala simbolică a romanului lui Mishima, se distinge în filigran o străveche pildă din ciclul învăţăturilor zen despre apariţia unei superbe pisicuţe într-un templu, stârnind o aprigă dispută între călugării din aripa lui estică şi cei din aripa lui vestică, fiecare dorind să acapareze frumosul animal. Conflictul este brusc curmat de părintele Nansen, care prinde pisicuţa, îi pune cuţitul la gât, avertizându-i pe călugării certăreţi că, dacă sunt în stare să spună „ce trebuie, pisicuţa este salvată; dacă nu, va muri!”. Confruntat cu lipsa de reacţie a celorlalţi, Nansen ucide pisicuţa, însă mai târziu, când îl întreabă pe înţeleptului Chōshū dacă a procedat corect, acesta îşi scoate pantofii, şi-i pune pe cap şi îl lasă pe Nansen să exclame cu regret că, dacă ar fi primit mai devreme acest răspuns, viaţa pisicuţei ar fi fost cruţată. Cele două atitudini se îmbogăţesc în palimpsestul romanesc, printr-o multiplicare a cărărilor interpretative ale acestei parabole, figurile înţeleptului Chōshū şi a necugetatului Nansen suprapunându-se în paradoxalul Mizoguchi. Mishima propune o cheie interpretativă personală, descoperind în impulsurile călugărilor dorinţa de a proteja pisicuţa prin cunoaştere, în fapta lui Nansen o modalitate brutală de a scăpa de contradicţiile astfel stârnite, iar în gestul lui Chōshū revelaţia că „frumuseţea trebuie să doarmă şi, în somn, ea trebuie protejată de cunoaştere”. Frumuseţea devine splendida întrupare a unui paradox, un dureros şi stingheritor „dinte cariat”, nod gordian pe care Nansen îl taie fără a se gândi la violenţa gestului, anticipând „uciderea frumuseţii” de către Mizoguchi prin incendierea Templului de aur. Orice încercare de a o explica transformă frumuseţea într-un irezolvabil ghem de contradicţii. Frumuseţea scapă încercărilor aripii estice sau vestice a templului – ori străduinţelor culturii orientale sau ale celei occidentale – de a-i alipi o semnificaţie sau alta, singura soluţie fiind aceea de a-i „suporta durerea” în tăcere, de a-i accepta cu umilinţă splendoarea: „Niciodată nu i-a strălucit atât de puternic frumuseţea, respingând orice încercare de a-i găsi o semnificaţie. [...] Dar ceea ce auzeam de data aceasta era linişte totală, tăcere desăvârşită. Templul de aur se înălţa în faţa mea ca o înspăimântătoare pauză dintr-o piesă muzicală, ca o tăcere răsunătoare”.

Aceasta ar fi şi provocarea pe care o propunem pentru întâlnirea din noiembrie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de miercuri, 27 noiembrie 2013, de la ora 18, cu tema MREJELE FRUMUSEŢII – YUKIO MISHIMA, TEMPLUL DE AUR: descifrarea mecanismelor ficţionale prin care sunt surprinse paradoxurile frumuseţii, având drept punct de plecare incitantul roman TEMPLUL DE AUR al lui YUKIO MISHIMA, în traducerea Angelei Hondru, republicat recent, în 2013, în Colecţia Raftul Denisei a Editurii Humanitas Fiction.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

  • Care sunt sensurile metaforice ale Templului de aur în structura romanului lui Yukio Mishima?
  • Care este raportul dintre frumuseţe şi urâţenie, plin şi gol, lumină şi întuneric în Templul de aur?
  • Ce rol au nuanţele în construcţia personajului? Dar paradoxul?
  • Cum interpretaţi finalul romanului, este neaşteptat sau previzibil?

În continuare, vă invităm să citiţi eseul unei cititoare pasionate de la atelierul nostru de lectură, ANCA TOMIOAGĂ (clasa a XI-a, Liceul Teoretic “William Shakespeare” din Timişoara) :

            «Romanul Templul de aur a fost scris de Yukio Mishima și publicat în anul 1956. Autorul este un renumit prozator, dramaturg și poet și este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari scriitori japonezi ai secolului trecut. De-a lungul carierei sale, Yukio Mishima, pe numele său real Kimitake Hiraoka, a fost nominalizat la 3 premii Nobel pentru literatură. Tatăl său fiind sever, Kimitake a fost nevoit să-și publice lucrările sub un alt nume, ci anume în cel sub care este cunoscut azi, primele lui opere literare fiind publicate la vârsta de numai 16 ani, într-o revistă.

            Romanul este bazat pe o faptă reală, un tânăr budist dând foc templului Kinkakuji în luna iulie a anului 1950, declarând că urăște frumusețea. Pornind de la această întâmplare, autorul încearcă să pătrundă în mintea celui care a incendiat templul, recreând  gândurile acestuia.

            Mizoguchi este un tânăr bâlbâit de când se știe el, fiind astfel complexat de acest defect al lui. Nu numai că nu reușește să-și facă prieteni, dar se face de râs până și în fața frumoasei Uiko. Tatăl lui fiind preot, acesta îi povestește lui Mizoguchi de nemaiîntâlnita  și efemera frumusețe a Templului de Aur de când acesta era numai un copil. Deși la prima vizită a sa la Templu acesta i se pare chiar urât , după ce tatăl său moare și este trimis să trăiască acolo, frumusețea Templului crește din ce în ce mai mult în ochii lui Mizoguchi. Acesta este înscris de starețul Templului la universitate, unde leagă două prietenii. Când un tânăr ofițer își face apariția la Templu și îl îndemnă pe Mizoguchi să lovească o tânără, ceva se schimbă în lumea interioară a personajului principal. Mizoguchi își începe viața de adolescent și are de gând să se bucure la maxim de ea, neștiind însă că aceasta nu va fi cu putință. De fiecare dată când este ispitit de plăcerile lumești, nu se poate bucura de ele, Templul apărându-i mereu în față și bântuindu-l. Așadar, Mizoguchi trage concluzia că singurul fel prin care reușește să scape de această fantomă a Templului este de a-l distruge,  dându-i foc .

            Tema romanului lui Yukio Mishima este reprezentată de ideea frumuseții. Cu toții o admirăm, gândindu-ne la aceasta ca la un lucru demn de atenția noastră, neștiind însă că aceasta este cu două tăișuri, fiind în stare să scoată la iveală tot ce e mai rău din oameni și să-i facă să-și piardă echilibrul în viață dacă aceasta diferă prea mult de frumusețea trecătoare, de zi cu zi .

            După cum spune și Mizoguchi: ,,Când oamenii se concentrează asupra ideii de frumos, fără să-și dea seama măcar, ei se înfruntă cu cele mai întunecate gânduri ce există pe lume. Așa cred eu că sunt făcute ființele omenești.“ . Unii oameni ar face orice pentru frumos, recurgând la acțiuni care nu îi definesc și devenind obsedați, prinși în această lume, așa cum, la rândul lui, a fost prins și Mizoguchi.

            Personajul principal încearcă să ne introducă în lumea sa, arătându-ne atât ideea lui de frumusețe, cât și felul în care această frumusețe a sa acționează asupra lui: ,,Pentru mine, aceasta înseamnă frumusețe cu adevărat, o astfel de frumusețe mă poate izola de viață și mă poate proteja.” În alte cuvinte, Mizoguchi mărturisește faptul că Templul de Aur reprezintă însăși perfecțiunea pentru el, pe lângă frumusețea împrăștiată, acesta protejându-l de greutățiile vieții și răutățile oamenilor. Cu cât mai mult timp petrece însă la Templu, personajul nostru își schimbă încet părerea despre acesta.

            Splendoarea Templului de Aur are și o latură mai întunecată, care poate interfera cu viața admiratorilor săi: „Nici măcar o dată nu m-a ignorat însă atunci când voiam să mă las pradă fericirii și plăcerilor lumești.” Templul reușește să pătrundă în mintea iubitorilor săi și să-i determine să se închine și să se bucure de strălucirea și frumusețea sa, nelâsându-i să-și trăiască viața la fel cum o făceau înainte sau cum ar dori aceștia. Iar cel care știe cel mai bine acest lucru este Mizoguchi, socotind Templul mult mai mult decât un loc în care oamenii merg doar să se închine lui Buddha .

            Neștiind ce să mai facă pentru a fi în stare să se bucure de viață așa cum este ea și cum fac toți ceilalți, personajului principal îi vine o idee după ce prietenul lui Kashiwagi îi dă un indiciu printr-un cunoscut aforism : ,,Când îl întâlnești pe Buddha, ucide-l pe Buddha ! Numai așa te vei salva.” Plecând de la aceasta frază, Mizoguchi realizează că singurul mod prin care ar putea scăpa de aceasta obsesie față de Templu si orbitoarea sa frumusețe este de a-i da foc și a-l distruge. Odată ce efemera strălucire a Templului nu mai există , Mizoguchi ar fi și el la rândul său eliberat de această forță care a pus stăpânire pe viața sa și nu-l mai lasă să se bucure de ea ca orice adolescent la vârsta sa.

            În opinia mea, aceasta este o carte care cu siguranță merită și trebuie citită. Nu numai că ideea este una cu totul aparte, foarte interesantă și controversată, dar şi profundă , departe de superficialitatea cu care este văzută astăzi lumea. Spuneam mai sus: profundă. De ce? Deoarece majoritatea lumii de astăzi rămâne impresionată mai mult de frumusețea artificială și trecătoare a lucrurilor, pe când personajul lui Yukio Mishima este atins de o frumusețe care nu moare, care îi intră în minte și în suflet și nu-i mai dă pace , îl bântuie mereu şi mereu. Yukio Mishima nu numai că încearcă să intre în mintea incendiatorului templului real, dar chiar reușește. Ne vorbește despre el ca și cum i-ar citi gândurile și le exprimă poate chiar mai bine decât personajul din realitate ar reuși să se explice. Totodată, autorul izbutește să examineze o modalitate în care frumusețea acționează asupra vieții oamenilor, diferită față de cea care poate fi întâlnită la majoritatea persoanelor din ziua de azi. Deși la început nu m-a impresionat prea tare povestea lui Mizoguchi, cu cât mai multe pagini am citit din acest roman și cu cât mai mult am înțeles ideea pe care este bazat , cu atât mai mult mi-a plăcut și am rămas surprinsă. Cred că oricine citește acest roman va rămâne cu siguranță cu ceva care îi va da de gândit pentru o bună perioadă de timp.»

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din noiembrie 2013 a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema MREJELE FRUMUSEŢII – YUKIO MISHIMA, TEMPLUL DE AUR, Editura Humanitas Fiction, 2013, Colecţia Raftul Denisei, care va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2013, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!