CULORILE VIEŢII – HARUKI MURAKAMI, TSUKURU TAZAKI CEL FĂRĂ DE CULOARE ŞI ANII SĂI DE PELERINAJ

Postat de in Carte, Evenimente

Invitaţie la cea de-a 32-a întâlnire a atelierului de lectură “În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara

„Fiecare om are propria lui culoare care luceşte slab în jurul lui. Ca un fel de strălucire remanentă, sau ca o lumină de fundal. Eu văd limpede culorile astea. [...] Pe lume există culori frumoase şi culori urâte, unele sunt vesele, unele sunt mohorâte. Sunt oameni cu lucire intensă şi oameni care abia pâlpâie.” (Haruki Murakami, Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj)

Fiecare om are propria sa aură în tonuri personalizate, de o intensitate ce reflectă fie palpitul vieţii, fie pâlpâirea anemică a unui suflet în umbra morţii. Culoarea devine o amprentă a vieţii, iar cei privaţi de strălucirea ei trăiesc la graniţa fragilă cu întunecatul tărâm al morţii. Tsukuru Tazaki experimentează o astfel de trăire-limită, pe marginea prăpastiei ce se cască spre tărâmul morţii, unde „nu exista nici culoare şi nici strălucire”. Totul se schimbă în fiinţa lui Tsukuru după ce se rupe fără explicaţie cercul celor cinci prieteni din liceu alături de care credea că descoperise „comuniunea perfectă”, „fuziunea chimică” dintre oameni.

Dintre cei cinci, Tsukuru este singurul în numele căruia nu stă scrisă o culoare, ceilalţi dobândindu-şi în interiorul grupului poreclele corespunzătoare sugestiei cromatice a numelui: Dalba, Neagra, Roşu şi Albastru. Cu toate că, raţional, Tsukuru acceptă că „să ai sau nu o culoare în numele tău nu are nici un fel de legătură cu felul tău de a fi”, tânărul complexat, debusolat de expulzarea fără nici o explicaţie din grupul „cromatic” din liceu, alunecă imperceptibil în această confuzie: se simte lipsit de culoare şi strălucire, asemeni unui recipient gol ce nu are nimic de oferit celorlalţi. Lipsit de reflexiile colorate ale prietenilor săi, de strălucirea emanată de personalitatea vie şi unică a fiecăruia, Tsukuru se simte fad şi se complace în monotonia unei existenţe pe măsură, cât mai ştearsă, cufundată în rutină şi singurătate.

Metaforic sau nu (distanţa e infimă, ne asigură Murakami – „Nu e mare diferenţă între a muri în realitate sau a muri metaforic”), cursul vieţii lui Tsukuru încremeneşte la douăzeci de ani, odată cu izgnonirea din paradisul prieteniei celor cinci, iar zilele ce urmează sunt incolore, fără „consistenţă”, ca un „vânt liniştit”, fără să lase în urmă „vreo durere sau vreo patimă, dar şi fără să aducă trăiri intense sau bucurii.” De abia la 36 de ani, la îndemnul Sarei, prima femeie de care se ataşează, Tsukuru porneşte într-un pelerinaj în propriul său trecut, descoperind cu uimire că de fapt culorile vieţii se ascund latente în vasul aparent gol care este el. Această disponibilitate poate deveni îmbietoare pentru ceilalţi, care îl pot umple cu propria vitalitate, privindu-se în oglinda pe care Tsukuru le-o oferă. În cei şaisprezece ani în care Tsukuru este un „refugiat din propria sa viaţă”, el „parcă îşi pierduse culoarea. Ca un obiect care stă prea mult la soare puternic şi se decolorează complet. [...] Îţi venea să iei telecomanda televizorului şi să dai intensitatea culorii câteva gradaţii mai sus.” Pelerinajul său este o călătorie interioară în căutarea intensităţii pierdute, cu convingerea că, dacă nimic nu mai poate fi retrăit sau rescris, cel puţin „nu totul se şterge cu trecerea timpului.”

 

Aceasta ar fi şi provocarea pe care o propunem pentru prima întâlnire din acest an a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de miercuri, 8 ianuarie 2014, de la ora 18, cu tema CULORILE VIEŢII – HARUKI MURAKAMI, TSUKURU TAZAKI CEL FĂRĂ DE CULOARE ŞI ANII SĂI DE PELERINAJ: descifrarea mecanismelor ficţionale prin care se captează clarobscurul unei vieţi aparent monotone, tensiunea dintre străluciri şi tenebre,având drept punct de plecare incitantul roman al lui HARUKI MURAKAMI, în traducerea lui Florin Oprina, publicat în 2013, în acelaşi an cu originalul, la Editura Polirom, căreia îi mulţumim din nou pentru colaborare.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

  • Cum se conturează legăturile subtile dintre nume şi fiinţe, dintre culoare şi viaţă în Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj?
  • Cum se împletesc planul real cu cel ireal, simbolic sau oniric, în proza lui Haruki Murakami?
  • Ce sensuri metaforice ascund visele lui Tsukuru şi ce simboluri sunt întreţesute în urzeala epică a romanului?
  • Cum interpretaţi finalul romanului, este neaşteptat sau previzibil?

În continuare, vă invităm să citiţi eseul unei cititoare pasionate de la atelierul nostru de lectură, ALEXANDRA MĂCEŞ (clasa a XI-a, Liceul Teoretic “William Shakespeare” din Timişoara):

«Haruki Murakami este un  scriitor japonez, a cărui faimă nu a cunoscut hotare. Câştigător a numeroase premii, precum Franz Kafka Prize, Frank O’Conner International Short Story Award etc., Murakami îşi datorează însă afirmarea pe plan internaţional romanului Pădurea norvegiană. Printre operele sale se numără 1Q84, În căutarea oii fantastice, În noapte, dar şi Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj.

În ultima sa carte, Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj, Murakami abordează un altfel de stil, ceea ce cred că este evident pentru cititorii săi fideli. Romanul îl are în centru pe Tsukuru, tânărul ce, din păcate, nu are nici o culoare în numele său. Acesta, la 36 de ani, urmând sfatul prietenei sale Sara, începe să dezgroape fantomele trecutului, să încerce să-şi vindece rănile ce se pare că încă mai sângerează. De la început, atât cititorii, cât şi Tsukuru se confruntă cu misterul ce înconjoară comportamentul celor patru prieteni ai săi din liceu şi modul brusc în care aceştia l-au exclus. Astfel, Tsukuru începe o dublă călătorie: una în trecut, pentru aflarea adevărului, şi una înăuntrul său, pentru a se cunoaşte pe sine mai. Murakami foloseşte de la început atât simboluri numerice, cât şi simboluri cromatice. Grupul de prieteni era format din cinci persoane, fiecare, în afară de Tsukuru, având o culoare în alcătuirea numelui său.

Se sugerează că grupul lor ar fi întruchiparea perfecţiunii, cifra cinci având anumite conotaţii în Orientul îndepărtat. Aceasta poate reprezenta cele patru elemente şi spaţiul, cele patru puncte cardinale şi centrul, cerul şi pământul sau Yin si Yang (2+3). La despărţirea de prietenii săi Tsukuru începe să simtă efectele alienării: „În jur cât vedeai cu ochii nu erau decât stânci sălbatice. Nici un strop de apă, nici un fir de iarbă. Nu exista culoare si nici strălucire. Nu era soare, dar nici lună sau stele. Probabil nu erau nici direcţii.”

Culorile ajung să îi guverneze viaţa, prin simplul fapt că, deoarece fusese mai mereu tachinat de către prietenii săi că nu are şi el o culoare în nume, el începe să aibă o parere proastă despre sine şi să se simtă în plus. Tsukuru, însă, pe măsură ce se adânceşte în căutarile sale, începe să se cunoască mai bine şi învaţă să se aprecieze.

Un factor major în călătoria sa de autocunoaştere îl constituie şi faptul că Tsukuru reuşeşte să îşi înfrunte refulările sexuale din adolescenţă. Deoarece Tsukuru a încercat din răsputeri să nu le vadă pe Dalba şi Neagra ca reprezentante ale sexului opus, dorinţele sale îi pătrund în vise. În primul vis, pe care el îl consideră oarecum profetic, îi apare o femeie ce îi cere să aleagă între trupul şi sufletul ei, ceea ce Tsukuru nu poate. În opinia mea, este făcută un fel de analogie – Dalba trupul, iar Neagra sufletul –, căci, precum a admis şi el, le plăcea pe ambele, dar în mod diferit. Aici culorile celor două influenţează şi prietenia sa cu Haida, numele lui însemnând „cenuşiu”: combinaţia alb şi negru.

În final, Tsukuru este mulţumit de cele aflate şi de faptul că el nu avusese nicio vină în despărţirea lor. De asemenea, realizează că singurul cu o parere proastă despre sine este el însuşi.

În opinia mea, grupul lor reprezenta perfecţiunea, iar perfecţiunea este ceva desăvârşit, fără loc de evoluţie. Prin faptul că fiecare a mers pe drumul lui, ei au reuşit să crească, să se dezvolte. Şi au realizat că „nu totul se şterge cu trecerea timpului”.»

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din ianuarie 2014 a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema CULORILE VIEŢII – HARUKI MURAKAMI, TSUKURU TAZAKI CEL FĂRĂ DE CULOARE ŞI ANII SĂI DE PELERINAJ, Editura Polirom, 2013, care va avea loc miercuri, 8 ianuarie 2014, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!