Invitaţie la întâlnirea din octombrie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 21 octombrie 2010, ora 18

„Afară de citit, n-aveam ce să fac; adică, din câte erau pe atunci în jurul meu, nimic nu-mi inspira respect, nimic nu mă atrăgea. Mai ales că mă copleşea nu ştiu ce lingoare nedesluşită, dându-mi o sete isterică de contradicţii, de constraste; atunci mă dedam desfrâului.” (F.M. Dostoievski, Însemnări din subterană) O mărturisire răbufnind din „subterană”, dând glas imperioasei nevoi de altceva, pavăză împotriva plictisului şi conformismului, dar şi dovadă supremă a libertăţii neîngrădite de nicio constrângere exterioară sau interioară. Iată singurul reper al omului din subterană al lui Dostoievski,  o voce sfâşiată de patima unei pendulări neobosite între extreme, veşnic nemulţumită de ideile pe care le problematizează cu un deliciu al contradicţiei care relativizează orice discurs. Iată şi provocarea celei de-a opta întâlniri a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 21 octombrie 2010, ora 18, cu tema VOLUPTATEA NEGAŢIEI – F.M. DOSTOIEVSKI, ÎNSEMNĂRI DIN SUBTERANĂ: coborârea în „subterana” bântuită de neobosite contradicţii şi de mirajul unei libertăţi dobândite cu preţul unui nihilism dus la extreme, având ca punct de pornire captivantul şir de negaţii şi negaţii ale negaţiilor care abolesc orice reper axiologic din paradoxalul discurs din Însemnări din subterană al lui F.M. Dostoievski, audiobook apărut în 2010 la Editura Humanitas Multimedia, în lectura lui Răzvan Vasilescu.

Nuvela lui F.M. Dostoievski Însemnări din subterană urmăreşte fluxul confesiv al unui „ins paradoxal”, fără chip şi fără nume, voce narativă contorsionată de contradicţii, reflexivă şi polemică, construind o naraţiune fragmentară şi deliberat tendenţioasă, înţesată de reflecţii filsofice şi problematizări ale unor idei în vogă, precum determinismul sau individualismul, şi presărată cu referinţe livreşti explicite care trezesc suspiciunea de déjà lu. Textul este segmentat în două părţi relativ autonome, un prolog teoretic cu titlul „Subterana” care ne introduce în „filosofia” naratorului anonim printr-un amplu eseu despre libertate, nesăbuinţă şi inadaptare, urmat de „În legătură cu lapoviţa”, ce cuprinde povestirea propriu-zisă, focalizată pe trei episoade vag înlănţuite prin care naratorul devenit şi personaj îşi ilustrează ideile teoretizate în prima treime a nuvelei. Publicată în 1864, nuvela problematizează, într-un agresiv stil polemic şi demolator, câteva dintre obsesiile ideatice care prevesteau prăbuşirea tablei de valori tradiţionale odată cu debusolările modernităţii. Argumentaţia se construieşte în jurul câtorva metafore percutante, precum „zidul” evidenţelor care temperează îndrăznelile hazardate, impertinenta formulă „2x2=4”, care sintetizează inflexibilitatea legilor naturii şi a ştiinţelor derivate, precum matematica ori logica, confortabilul „palat de cleştar” al raţiunii în contrast cu „coteţul” voinţei iraţionale, al nesăbuinţei ce transformă omul într-o „fiinţă bipedă şi ingrată” şi nu într-un „buton de orgă” sau o „clapă de pian” precum în viziunile deterministe care ignoră liberul arbitru. Ideile sunt mereu afirmate şi renegate, consistenţa discursului se dizolvă într-o „pălăvrăgeală” fără repere şi certitudini, într-un simplu exerciţiu de stil care alunecă încet în ficţiune, în povestirea propriu-zisă, care va păstra acelaşi spirit al negaţiei programatice. O povestire despre „lapoviţă”, despre zăpada „galbenă, tulbure”, despre întinare şi coborâre în subterană, sfidând ostentativ mesajul versurilor alese ca motto dintr-o poezie a lui N.A. Nekrasov despre căinţă şi salvare. Cele trei episoade frizează ridicolul, construindu-se pe inadecvarea dintre modelele livreşti ale personajului, desprinse dintr-o literatură a „frumosului şi sublimului”, şi grotescul situaţiilor cu care acestea sunt confruntate: răzbunarea unei ofense aduse de un ofiţer care trece neobservată în pofida îndelungilor pregatiri, o cină eşuată cu câţiva foşti colegi, sfârşită prin umilinţa unei provocări la duel neluate în seamă, seducerea şi abandonarea Lizei, care îi oferă omului din subterană o neaşteptată dovadă de demnitate.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Care sunt deliciile şi supliciile voluptăţii negaţiei şi cum se resfrâng ele în structura textului?
• Cum se completează cele două părţi ale nuvelei, cea teoretică şi cea epică?
• Ce rol joacă livrescul în construcţia nuvelei?
• Ce se ascunde în nuvela lui Dostoievski: nihilism, scepticism, sarcasm, ironie?
• Este viziunea lui Dostoievski un elogiu fervent sau o ironică deplângere a extremismului, a libertăţii amorale şi a nesăbuinţei „omului din subterană”?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din octombrie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema VOLUPTATEA NEGAŢIEI – F.M. DOSTOIEVSKI, ÎNSEMNĂRI DIN SUBTERANĂ, care va avea loc joi, 21 octombrie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

Am inaugurat un nou sezon al Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara odată cu cea de-a şaptea întâlnire, din 23 septembrie 2010, cu tema LABIRINTUL SEMNELOR – UMBERTO ECO, NUMELE TRANDAFIRULUI… Reîntâlnirea de la ceainăria Librăriei Cărtureşti Mercy din Timişoara a stat sub semnul provocării lansate în luna septembrie: plonjarea în mirajul labirintului semnelor, cu deschiderile şi închiderile lui, cu bucuria descoperirii unor noi fire ale Ariadnei, dar şi cu riscurile rătăcirii printre suprainterpretări delirante. Punctul de pornire pentru întocmirea unui sinopsis al deliciilor şi caznelor interpretării inepuizabilului labirint al semnelor a fost savurosul roman al lui Umberto Eco, Numele trandafirului, apărut într-o nouă ediţie la Editura Polirom în 2010. Ne-am bucurat de participarea doamnei profesoare Elena Jebelean de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara şi a domnului profesor Ilie Gyurcsik de la Universitatea de Vest din Timişoara, care au deschis dialogul spre variatele interpretări posibile ale complexului roman al lui Umberto Eco, oferindu-ne incursiuni fascinante prin amplul eşafodaj teoretic înălţat de semiotician, un „labirint rizomatic” cu reverberaţii subtile în structura romanescă a Numelui trandafirului.

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a romanului Numele trandafirului în peisajul multistratificat al creaţiei prolifice a lui Umberto Eco, printr-o succintă prezentare a câtorva scrieri reprezentative din diverse paliere ale vastei sale opere:

A. SCRIERI TEORETICE:

I. SEMIOTICĂ:

1. TRATAT DE SEMIOTICĂ GENERALĂ (1975; în altă traducere O TEORIE A SEMIOTICII) – un foarte elaborat eşafodaj teoretic ce fundamentează semiotica din dubla perspectivă a unei teorii a codurilor şi a unei teorii a producţiei de semne
2. KANT ŞI ORNITORINCUL (1997) – completare a Tratatului…, fără ambiţiile sistematice ale acestuia, dezvoltând câteva probleme teoretice lăsate în suspensie, precum referinţa, iconismul sau percepţia
3. DE LA ARBORE LA LABIRINT (2007) – o tentativă de elaborare a unei istorii a semioticii, printr-o trecere în revistă a teoriilor limbajului de la Aristotel şi scrierile Evului Mediu la cele moderne ale lui Croce şi Pierce
   

II. HERMENEUTICĂ:

1. OPERA DESCHISĂ (1962) – studiul care i-a adus lui Umberto Eco notorietate, postulând posibilitatea lecturilor multiple care deschid textul
2. LIMITELE INTERPRETĂRII (1990) – o revenire prudentă asupra deschiderii propuse în 1962, interpretările valide (care nu „utilizează” textul pentru a citi contextul social, psihologia autorului, diverse ideologii etc) fiind limitate la cele care îşi găsesc confirmarea în textul interpretat
3. INTERPRETARE ŞI SUPRAINTERPRETARE (1992; o dezbatere cu Richard Rorty, Jonathan Culler şi Christine Brooke-Rose) – o punere în discuţie a derapajelor hermeneutice care sunt infirmate de text, care doar „utilizează” textul, deformându-l şi falsificându-l

III. NARATOLOGIE:

1. LECTOR IN FABULA (1979) – studiu centrat pe figura Cititorului Model, construct al textului care îşi programează viitoarele interpretări
2. ŞASE PLIMBĂRI PRIN PĂDUREA NARATIVĂ (1994) – aplicarea teoriei despre lumile posibile dezvoltată în Lector in fabula, prin câteva incursiuni în lumile narative ale unor basme şi ale unor romane scrise de Dumas, Nerval, Italo Calvino şi chiar… Umberto Eco

IV. LINGVISTICĂ:

1. ÎN CĂUTAREA LIMBII PERFECTE (1993) – problematizarea existenţei unui limbaj originar, perceput drept dat divin, o universală „limbă adamică”, printr-o trecere în revistă a câtorva teorii privitoare la încercarea de reconstituire a acestei limbi originare, ca de pildă teoria despre primatul ebraicei în raport cu celelalte limbi, concepţia lui Dante Alighieri referitoare la limba populară, ideea descendenţei limbilor existente din indo-europeană sau problema limbilor artificiale între care se remarcă binecunoscuta Esperanto

B. ESEURI:

1. JURNAL SUMAR (1963) – preluând titlul rubricii deţinute de Umberto Eco din 1959 în publicaţia „Il Verri”, volumul adună articole acide, în care ironia nu înseamnă neapărat înfierare, ci chiar „omagiu” adus unui model preţuit, precum şi notaţii despre lumea contemporană şi parodii inspirate din actualitate
2. MINUNEA SFÂNTULUI BAUDOLINO (1992) – o selecţie de texte din continuarea Jurnalului sumar, cu deviza „Lăsaţi-mă să mă amuz!”, o răsturnare parodică a lui „Ridendo castigat mores”, adunând o serie de crochiuri cu titluri continuând formula „Cum să…”
3. CINCI SCRIERI MORALE (1997) – scrieri ocazionale, articole publicate în diverse periodice, fragmente din conferinţe, cu un pronunţat caracter etic, abordând câteva teme actuale, precum războiul sau rolul presei
4. PLICULEŢUL MINERVEI (2001) – o selecţie de cronici publicate în rubrica omonimă din revista „L’Espresso”, titlul volumului fiind explicat de autor prin obiceiul lui de a folosi plicurile de carton cu chibrituri marca Minerva pentru a nota idei ce îi treceau prin minte în diferite momente ale zilei şi în cele mai diverse locuri, notaţii dezvoltate ulterior în articolele sale

C. LITERATURĂ:

1. PENDULUL LUI FOUCAULT (1988) – roman cu titlul inspirat de pendulul omonim aflat la Muzeul de Arte şi Meserii din Paris, prin care s-a demonstat de către Leon Foucault mişcarea de rotaţie a pământului, cu toate că nu e exclusă aluzia la numele filosofului poststructuralist Michel Foucault, ale cărui scrieri au influenţat decisiv viziunea postmodernă în care se înscrie şi stilul lui Umberto Eco. Romanul este structurat în 10 părţi, purtând denumirile celor 10 sefiroţi din Cabala, textul fiind înţesat de referinţe la ocultism, alchimie, ezoterism sau teoria conspiraţiei (de altfel, acest roman este unul dintre modelele declarate ale lui Dan Brown pentru Codul lui Da Vinci). Cele trei personaje, Belbo, Diotallevi şi naratorul Casaubon, prieteni şi colegi la obscura editură Garamond din Milano, primesc vizita misteriosului colonel Ardenti, care le încredinţează un text încifrat despre un Plan al Cavalerilor Templieri. Cei trei prieteni găsesc cifrul şi devin obsedaţi de Plan, îl îmbogăţesc cu diferite informaţii relaţionate cu ajutorul calculatorului, pentru ca în final jocul să le iasă de sub control, asemeni unui cancer care nu mai poate fi stopat înainte să distrugă organismul care l-a hrănit
2. INSULA DIN ZIUA DE IERI (1994) – roman în care acţiunea se petrece în secolul al XVII-lea, în anul 1643, având ca personaj central pe nobilul italian Roberto de la Grive, singurul supravieţuitor al unui naufragiu, care reuşeşte să se adăpostească pe un alt vas abandonat aproape de un ţărm, dar, neştiind să înoate, rămâne blocat la bord. Romanul cuprinde rememorările lui Roberto, care îşi rescrie viaţa prin întoarcerea într-un trecut vădit ficţionalizat, în care revine obsedant imaginea fratelui geamăn, un dublu malefic care este învinuit pentru toate greşelile şi eşecurile lui Roberto
3. BAUDOLINO (2000) – roman cu titlul inspirat de figura Sfântului Baudolino, patronul Alexandriei, oraşul natal al personajului omonim al lui Umberto Eco, cu acţiunea plasată în Constantinopolul anului 1204, în timpul celei de-a patra cruciade. Baudolino îi salvează viaţa istoricului bizantin Nicetas Choniates, care, impresionat de cultura şi de abilităţile lingvistice ale acestuia, îl îndeamnă să îşi povestească viaţa. Romanul cuprinde de fapt povestea romanţată a lui Baudolino, Umberto Eco întocmind un colaj intertextual, prelucrând fragmente din romanele cavalereşti, legendele despre Sfântul Graal şi deţinătorul acestuia, Părintele Ioan, elemente din tradiţia medievală, precum bestiarele inventariind animale fantastice ca unicornii, construind cu măiestrie un Ev Mediu fabulos şi livresc
4. MISTERIOASA FLACĂRĂ A REGINEI LOANA (2004) – roman ilustrat ce împrumută titlul dintr-un desen animat, aluzie parodică la mult problematizata „cultură de masă”, care este amalgamată aici de Umberto Eco cu nonşalanţă cu cultura elitistă. Romanul urmăreşte povestea lui Yambo, un anticar din Milano, care la vârsta de 59 de ani, în urma unui accident, îşi pierde memoria subiectivă, reţinând tot ceea ce a citit de-a lungul vieţii, dar uitând totul despre sine, despre familia şi trecutul său. Pentru a-şi reaminti viaţa, se întoarce în Solara natală şi încearcă să-şi reconstruiască trecutul prin familiarizarea cu cultura în care s-a format: reciteşte cărţi şi ziare vechi, radiografiază mişcările culturale şi ideologice ale Italiei ultimei jumătăţi de secol XX. Ironic, reconstrucţia culturală premeditată raţional se dovedeşte fără efect, memoria revenindu-i în cele din urmă lui Yambo la fel de fulgerător, prin regăsirea sentimentelor intense din copilărie şi adolescenţă şi prin reîntoarcerea la emoţia primei iubiri

D. ALTE SCRIERI:

1. CUM SE FACE O TEZĂ DE LICENŢĂ (1977) – iniţial un ghid pentru studenţii profesorului, manualul cuprinde sfaturi practice pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice, exemple de fişe de lectură, ponturi privind sistematizarea informaţiei
2. ISTORIA FRUMUSEŢII (2004) – un colaj de texte literare şi imagini artistice care ilustrează mutaţiile categoriei estetice a frumosului din antichitatea sacralizantă la modernitatea demitizantă
3. MEMORIA VEGETALĂ ŞI ALTE SCRIERI DE BIBLIOFILIE (2006) – o serie de eseuri şi conferinţe despre bibliofilie, despre biblioteci şi colecţionari, despre trecerea de la „memoria minerală” a plăcuţelor cuneiforme sau a inscripţiilor antice la „memoria vegetală” a papirusurilor şi a hârtiei şi până la o revenire neaşteptată la siliconul mineral al calculatoarelor
4. ISTORIA URÂTULUI (2007) – colaj îngemănat cu Istoria frumuseţii, ce prezintă reversul canoanelor estetice centrate pe frumos, ilustrat cu mostre de literatură şi artă care frizează asimetria, dizarmonia, grotescul şi macabrul
5. VERTIGO. LISTA INFINITĂ (2009) – antologie ilustrată de cataloage, inventare, liste din antichitate până în prezent, de fragmente de texte de la Hesiod la James Joyce, dezvăluind atracţia infinitului reprezentat prin lungi înşiruiri lăsate deschise prin ingenioasa sintagmă et caetera

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, iată impresiile unei cititoare fidele a Atelierului nostru de lectură, LAURA ARDELEANU (studentă în anul al III-lea la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara):

„Perioada Evului Mediu implică mai multe aspecte: fie alegem să îl privim pe cel ludic, manifestat în jocul amorului curtenesc ori în turnir – latură care îşi găseşte justificarea chiar şi în caracterul naiv al picturii vremii – fie ne îndreptăm atenţia spre aspectele care i-au oferit acestei epoci statutul de veac întunecat (este vorba aici despre răscoale ţărăneşti, războaie, epidemii, tendinţa dusă până la obsesie, de a stigmatiza, ba chiar de a pune sub semnul maleficului anumite categorii de persoane, cum ar fi evreii, femeile precum şi pe oricine s-ar fi putut manifesta în chip eretic în raport cu dogma catolică; în acest context, îşi face simţită prezenţa o instituţie teocratică manifestându-se în maniera unei poliţii politice: temuta Inchiziţie). Acest colectiv marcant al societăţii medievale – clerul – este chemat să realizeze acţiunea romanului. Însă Numele trandafirului nu impresionează numai prin situaţie, prin tensiune ori prin izul medieval, ci şi prin aspecte perceptibile cu ochiul semioticianului. Această sferă, a semeion-ului, a constituit, de fapt, tema întâlnirii noastre, sub îndrumarea generoasă a domnului profesor Ilie Gyurcsik, care ne-a oferit o incursiune documentată în sferele semioticii şi hermeneuticii.

În acest sens, s-a discutat despre labirint. Însă despre ce labirint este vorba, în realitate? Dezbătând această problemă, am ajuns la concluzia că se poate vorbi despre două labirinturi: unul îl constituie biblioteca abaţiei din Melk, a cărei dispunere este sub forma unui copac: <<Apoi mai există labirintul manierist, dacă îl desfăşori, îţi rămâne în mână un fel de copac, o structură cu rădăcini şi multe ulicioare oarbe. Ieşirea e una singură, dar poţi greşi. Ai nevoie de un fir al Ariadnei ca să nu te pierzi.>> (Umberto Eco, Marginalii şi glosse la Numele rozei). Cel de-al doilea labirint însă este cel care ia în calcul totalitatea semnelor şi a ipotezelor care emerg din ele şi care îl conduc pe Guglielmo către făptaşul crimelor ce au avut loc în abaţie. În acest context, s-a pus problema structurii rizomatice a situaţiei în care se găseşte fostul inchizitor din Baskerville. Prin urmare, acest al doilea labirint <<e conceput în aşa fel încât fiecare stradă se poate uni cu oricare alta. Nu are centru, nu are periferie, nu are ieşire, pentru că potenţial e nesfârşit.>> (Umberto Eco, Marginalii şi glosse la Numele rozei).

În urma discuţiilor despre labirint, s-a arătat importanţa bibliotecii în desfăşurarea acţiunii romanului. Astfel, deşi descoperirea acesteia şi pătrunderea în incinta ei se face anevoios şi în chip ascuns, ea reprezintă de fapt nucleul în jurul căruia e creată întreaga lume a operei. De asemenea, în legătură cu natura bibliotecii, au existat câteva observaţii interesante şi demne de a fi reţinute: este vorba aici în primul rând despre aspectul de rebus al bibliotecii, aspect dezvăluit de doamna profesoară Elena Jebelean. Astfel, rebusul ia în calcul căutarea unor cuvinte care să se potrivească atât ca număr de litere, cât şi astfel încât să nu afecteze sensul celorlaltor cuvinte, ba dimpotrivă, să îl completeze.

Un alt aspect semnificativ, care are la bază acelaşi spaţiu labirintic, îl reprezintă aflarea autorului crimelor. Guglielmo şi Adso, auzind nişte zgomote în zidul încăperii finis Africae, pătrund în respectiva cameră şi îl descoperă pe paznicul bibliotecii, Jorge. Una din discuţii a pornit de la numele acestui personaj, Jorge (originar) din Burgos, nume care se apropie de cel al binecunoscutului scriitor Jorge Luis Borges, despre care se ştie că şi el a fost un mare adept al labirinturilor. De fapt, autorul însuşi mărturiseşte că numele criminalului îl evocă pe scriitorul amintit: <<Voiam un orb ca paznic al unei biblioteci (…) şi bibliotecă plus orb nu pot da decât Borges, şi pentru că datoriile se plătesc.>>

Legat de activitatea de detectiv desfăşurată de catre Guglielmo şi Adso, câteva observaţii au scos în evidenţă asemănarea dintre romanul lui Umberto Eco şi alte romane poliţiste faimoase. În primul rând, este vorba despre câteva nume comune sau similare: locul de baştină al lui Guglielmo este Baskerville, acelaşi oraş în care Arthur Conan Doyle plasează acţiunea unuia dintre romanele sale; de asemenea, numele lui Adso, ca sonoritate, aduce în măsură foarte mare cu cel de Watson, asistentul lui Sherlock Holmes. În al doilea rând, am observat că există şi câteva situaţii comune celor două carţi; în acest sens, se remarcă faptul că Guglielmo nu rezolvă de unul singur cazul cu care este confruntat, ci alaturi de un uncenic – în aceeaşi situaţie se află şi detectivul lui Conan Doyle.

O altă direcţie importantă a discuţiei a fost titlul romanului. Umberto Eco însuşi mărturiseşte în Marginalii şi glosse la Numele rozei, că iniţial cartea a fost intitulată Abaţia crimei, însă i-a schimbat titlul, întrucât ar fi existat riscul ca cititorul să perceapă mai puţin latura semiotică şi să se limiteze la cea poliţistă. <<Ideea cu Numele rozei mi-a venit aproape din întâmplare, şi mi-a plăcut pentru că trandafirul este o reprezentare simbolică atât de densă în semnificaţii, încât nu i-a mai rămas nici una. (…) Cititorul, din această cauză, era complet dezorientat, nu putea să aleagă nici o interpretare (…) Un titlu trebuie să îmbine ideile, nu să le separe.>>

Last but not least, sfârşitul romanului aduce aminte de faptul că tot ce e, la un moment dat, trainic şi frumos în cele din urmă piere, rămânând ca numai fosila numelui său să aducă aminte vag de obiectul pe care l-a definit odinioară: stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus”.

Le mulţumim tuturor celor care au participat, au citit şi s-au implicat în discuţii, editurii Polirom pentru colaborare şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate. Vă asteptăm la următoarea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema VOLUPTATEA NEGAŢIEI – F. M. DOSTOIEVSKI, ÎNSEMNĂRI DIN SUBTERANĂ (audiobook Editura Humanitas Multimedia, 2010), care va avea loc joi, 21 octombrie 2010, de la ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

Invitaţie la întâlnirea din septembrie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 23 septembrie 2010, ora 18

„Nu m-am îndoit niciodată de adevărul semnelor, Adso, ele sunt singurul lucru pe care-l are omul la îndemână pentru a se descurca în lume. Ceea ce nu am înţeles eu era legătura dintre semne.” (Umberto Eco, Numele trandafirului) Suntem înconjuraţi de o pleiadă de semne, realitatea ni se înfăţişează sub forma unui neîntrerupt bombardament informaţional, care ne invită la o continuă şi neobosită selectare, procesare, corelare şi interpretare a semnelor ce se perindă haotic prin faţa ochilor noştri. Adevărul semnelor nu poate fi pus la îndoială, ele sunt punctele de susţinere ale labirintului fluid al lumii, doar că ele nu rămân niciodată izolate, ci se înlănţuie în mintea noastră întocmind hărţi de ipoteze ce le falsifică, le deformează şi le transfigurează după chipul şi asemănarea propriei noastre fantezii. Iată provocarea întâlnirii din septembrie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 23 septembrie 2010, ora 18, cu tema LABIRINTUL SEMNELOR – UMBERTO ECO, NUMELE TRANDAFIRULUI: plonjarea în mirajul labirintului semnelor, cu deschiderile şi închiderile lui, cu bucuria descoperirii unor noi fire ale Ariadnei, dar şi cu riscurile rătăcirii printre suprainterpretări delirante. Am ales ca punct de pornire pentru întocmirea acestui sinopsis al deliciilor şi caznelor interpretării inepuizabilului labirint al semnelor savurosul roman al lui Umberto Eco, Numele trandafirului, apărut într-o nouă ediţie la Editura Polirom în 2010.

În seara zilei de 29 iulie 2010, de la ora 18, a avut loc cea de-a şasea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema PERVERTIREA INOCENŢEI – WILLIAM GOLDING, ÎMPĂRATUL MUŞTELOR… De data aceasta ne-am reîntâlnit la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara pentru a răspunde provocării lansate în luna iulie: recunoaşterea tentaculelor fiarei – proiecţie a propriilor noastre temeri – ce subminează conştiinţa umană, precum şi a posibilelor atitudini în faţa ameninţărilor ei, având ca punct de pornire semnalul de alarmă alegorizat în profeticul roman al lui William Golding, Împăratul muştelor, carte apărută în 2007 la Editura Humanitas Fiction şi în 2008, în format audiobook, la Editura Humanitas Multimedia, în lectura lui Mihai Bendeac. De asemenea, într-un moment recapitulativ, am rememorat impresii, dialoguri şi opinii din cele şase luni ale Atelierului nostru de lectură, am reactualizat emoţii şi am facut schimb de sugestii şi propuneri pentru următoarele întâlniri.

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a romanului Împăratul muştelor în peisajul divers al creaţiei literare a laureatului Premiului Nobel William Golding, printr-o succintă prezentare a câtorva scrieri reprezentative:

Invitaţie la întâlnirea din iulie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 29 iulie 2010,ora 18

„Auzi colo, să credeţi că aţi putea vâna şi ucide fiara! [...] Ştiaţi, nu? Eu sunt o parte din tine. Vino mai aproape, mai aproape, mai aproape!” (William Golding, Împăratul muştelor) Iată avertismentul hidosului Împărat al muştelor, dezvăluit lui Simon, prima victimă a copiilor sălbăticiţi de pe insula izolată din romanul lui William Golding: adevărata sursă a răului nu trebuie căutată în afară şi nici în acţiunile celorlalţi, ci în interior, în conştiinţa fiecăruia dintre noi. Fiara, fie ea violenţa, impulsivitatea, orgoliul sau dispreţul, absorbind în spectrul ei semantic întreaga faună a monştrilor eliberaţi din cutia Pandorei, nu e decât o proiecţie a propriilor temeri, oglinda deformată a instinctelor noastre animalice mocnind sub epiderma fragilă a umanităţii noastre. Suntem la cheremul fiarei, ne previne Golding, numai de noi depinde cum o abordăm: ipocriţi, o ascundem şi o întărim prin indiferenţa noastră, demascând-o însă cu orgoliu în ceilalţi, sau, dimpotrivă, o exorcizăm printr-o cutezătoare înfruntare a propriilor slăbiciuni. Aceasta ar fi provocarea întâlnirii din iulie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 29 iulie 2010, ora 18, cu tema PERVERTIREA INOCENŢEI – WILLIAM GOLDING, ÎMPĂRATUL MUŞTELOR: o recunoaştere a tentaculelor fiarei ce subminează conştiinţa umană, precum şi a posibilelor atitudini în faţa ameninţărilor ei, având ca punct de pornire semnalul de alarmă alegorizat în profeticul roman al lui William Golding, Împăratul muştelor, carte apărută în 2007 la Editura Humanitas Fiction şi în 2008, în format audiobook, la Editura Humanitas Multimedia, în lectura lui Mihai Bendeac.

În seara zilei de 24 iunie 2010 a avut loc cea de-a cincea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ… Ne-am reîntâlnit la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara pentru a răspunde provocării lansate în luna iunie: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării iluziei ficţionale, modul în care se construieşte şi se deconstruieşte seducătorul joc de-a ficţiunea. De data aceasta am ales drept punct de pornire al dezbaterii noastre incitantul experiment ludic din savurosul roman al lui John Fowles, Iubita locotenentului francez, carte apărută într-o nouă ediţie în 2008 la Editura Polirom. Invitata noastră din luna iunie, Cristina Băniceru, asistent universitar la Catedra de Limba Engleză a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, ne-a deschis perspective incitante asupra jocurilor postmoderne iniţiate de John Fowles, provocându-ne la un dialog pasionant în jurul câtorva incursiuni metatextuale ale romanului propus spre dezbatere.

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a romanului Iubita locotenentului francez în peisajul creaţiei literare a lui John Fowles, printr-o succintă prezentare a câtorva scrieri reprezentative:

Invitaţie la întâlnirea din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 24 iunie 2010, ora 18

„Aşa că poate ceea ce scriu eu aici e o autobiografie disimulată; poate că, chiar în clipa de faţă, locuiesc într-una din casele pe care le-am introdus în ficţiune; poate că Charles sunt eu însumi în travesti. Poate că totul nu-i decât un joc.” (John Fowles, Iubita locotenentului francez) Nu arareori iluziile ficţiunii ne captivează într-atât încât mrejele ei ascund iţele din spatele scenei narative: realitatea ficţională dobândeşte pentru noi consistenţa unei lumi de sine stătătoare, personajele sunt confundate cu persoane înzestrate cu voinţă şi conştiinţă, iar autorul este privit drept un Creator atotştiutor, aureolat de fascinaţia noastră în faţa unei puteri nemăsurate. Farmecul ficţiunii iradiază din acceptarea tacită a acestor iluzii… Dar ce s-ar întâmpla dacă un Creator jucăuş ar decide să dea cărţile pe faţă, să-şi dezvăluie cu nonşalanţă mişcările, să-şi avertizeze cu umor cititorii în privinţa mecanismelor subtile ale creaţiei sale şi chiar să îi implice activ în jocul de-a ficţiunea, oare iluzia s-ar destrăma subit sau seducţia i-ar fi, dimpotrivă, potenţată? Aceasta ar fi provocarea întâlnirii din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 24 iunie 2010, ora 18, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării iluziei ficţionale, modul în care se construieşte şi se deconstruieşte seducătorul joc de-a ficţiunea, având ca punct de pornire incitantul experiment ludic din savurosul roman al lui John Fowles, Iubita locotenentului francez, carte apărută într-o nouă ediţie în 2008 la Editura Polirom.

În seara zilei de 13 mai 2010 a avut loc cea de-a patra întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema TENTAŢIILE FANTASTICULUI… Ne-am adunat din nou la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara pentru a răspunde provocării lansate în această lună: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării himerei pe care se construieşte literatura fantastică, modul în care „naratorul – păianjen” ţese vălul iluziei ficţionale pentru a-şi subjuga cititorii seduşi de vraja povestirii. Dezbaterea noastră a avut drept punct de pornire experimentalul „roman” Nostalgia al lui MIRCEA CĂRTĂRESCU, în fond cinci povestiri cvasi-independente, coagulate însă prin delirul hipnotic ce le străbate, carte republicată într-un nou format, de buzunar, în 2010, la Editura Humanitas şi Gazeta Sporturilor. Ne-am bucurat de participarea doamnei profesoare Mihaela Dumitraşcu de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, care ne-a împărtăşit din pasiunea pentru ficţiunile lui Mircea Cărtărescu şi ne-a oferit câteva piste subtile care ne-au netezit calea spre substratul simbolic al prozei acestuia.

Invitaţie la întâlnirea din mai a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 13 mai 2010, ora 18

„Nu fusese deci cu totul un vis, deşi nu fusese cu totul nici realitate.” (Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Rem) Şarmul literaturii care pariază pe fantastic rezidă într-o glisare continuă între lumea reală stabilă, dar prozaică, şi cea imaginară, fluidă, dar alunecoasă. Întâlnirea din mai a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 13 mai 2010, ora 18, cu tema TENTAŢIILE FANTASTICULUI lansează încă o provocare cititorilor noştri: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării himerei pe care se construieşte literatura fantastică, modul în care „naratorul – păianjen” ţese vălul iluziei ficţionale pentru a-şi subjuga cititorii seduşi de vraja povestirii. Vă invităm la o degustare de fantastic rafinat à la Mircea Cărtărescu, având ca punct de pornire experimentalul „roman” Nostalgia, în fond cinci povestiri cvasi-independente, coagulate însă prin delirul hipnotic ce le străbate, carte republicată într-un nou format, de buzunar, în 2010, la Editura Humanitas şi Gazeta Sporturilor.

În seara zilei de 15 aprilie 2010 a avut loc întâlnirea din aprilie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema METAMORFOZELE SPIRITULUI… Ne-am reîntâlnit la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara pentru a răspunde unei noi provocări: o dezbatere incitantă având ca punct de pornire jurnalul apocrif al lui Ovidiu imaginat de VINTILĂ HORIA, DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL, roman premiat cu Goncourt în 1960 şi publicat într-o nouă ediţie românească la Editura Art în 2008. Ne-am bucurat de participarea doamnei profesor Mihaela Pasat de la Universitatea de Vest din Timişoara, traducătoarea romanului lui Vintilă Horia O femeie pentru Apocalips, publicat tot la Editura Art în 2007, şi a domnului Florin Oprescu, lector la Facultatea de Litere din cadrul aceleiaşi universitaţi timişorene.