M-am hotărât să mă alătur proiectului „Căutăm cititori celebri” din câteva motive. În primul rând, e o ocazie de a mă reîntâlni şi de a discuta despre cărţi cu liceeni, luând pulsul contactului lor cu literatura: ce cărţi citesc, când şi cât, cum sunt ei îndrumaţi, ce înţeleg din ceea ce citesc? Şi, mai ales, le place sau nu le place să citească şi dacă nu, de ce?

În al doilea rând, am trecut la rândul meu pe la catedră, imediat după terminarea facultăţii, şi concluzia mea a fost că ceea ce lipseşte cel mai tare în abordarea literaturii în învăţământul mediu e contactul cu cărţile. Nu cu fragmente comentate din manuale, ci cu cărţile întregi, cele care aşteaptă să fie descoperite în librării şi în biblioteci. Cel mai bun lucru pe care îl poate face, cred, cineva din afara sistemului e să vină şi să le aducă tinerilor nişte cărţi, poftiţi, aşa arată coperta, acesta e un autor de la care eu am învăţat multe, încercaţi-l şi voi!

În al treilea rând, am realizat şi eu, în ultimii doi ani, un proiect similar, care promova literatura pentru copiii şi adolescenţi prin întâlniri cu elevii din învăţământul mediu. La câteva luni de la finalul său, îmi cam lipseau liceenii. În special aceia care ştiu să pună întrebări deştepte.

Puştii de la G. Coşbuc (colegiu şi gimnaziu) s-au numărat, fără îndoială, printre cei care ştiu să pună cele mai deştepte întrebări. Când i-am întâlnit pentru prima oară pe cei de la gimnaziu aproape că nu am mai apucat să vorbesc: eram bombardat permanent cu întrebări şi tot ei încercau să-şi dea, unii altora, răspunsurile. În plus, copii de-o şchioapă îmi citau titluri în vreo trei limbi, îl citau pe Terry Pratchett în engleză, de mă întrebam ce caut eu acolo, să vând castraveţi la grădinari.

De această  dată, mi-am luat ajutoare: pe Monica Brânduşescu, de la Fundaţia Noi Citim, şi pe Andrei Roşca, de la Bookblog. Am vorbit despre Pământul de Mijloc al lui Tolkien, despre nevoia oamenilor de poveşti şi despre ce câştigi când citeşti o carte – fie că ea e pe suport clasic, de hârtie, pe e-book sau pe Internet.

M-a uimit că, deşi vârsta medie a copiilor era de 14-15 ani, mulţi ne-au zis că  preferă cărţile tipărite, că cititul pe e-book „nu e la fel”. Şi, de asemenea, m-a umit o fetiţă care ne-a povestit că, deşi aparent realitatea e mult mai săracă decât un univers fantasy, unde eroul dispune mai mereu de vrăji, de arme puternice şi de aliaţi cu înzestrări magice, şi în lumea noastră lucrurile stau de fapt la fel: avem cu toţii aliaţi şi arme la îndemână, fie că ele sunt doar cuvintele, trebuie doar să ajungem să ledescoperim rostul şi întrebuinţarea.

Vinerea viitoare, la Librăria Cărtureşti de pe Arthur Verona, asta sper să facem: să ne descoperim armele şi puterile magice secrete, amplificate cu fiecare carte pe care o citim. Alături de trei mari autori români de fantasy în carne şi oase – Liviu Radu, Sebastian A. Corn şi Michael Hăulică. Şi de traducătoarea, în româneşte, a lui J.R.R. Tolkien, Irina Horea.