Nevoia de fantastic

Postat de in Evenimente

„Heroes of Might and Magic”, „World of Warcraft”, „Middle Earth”. Acestea sunt numai câteva dintre numele unor jocuri de strategie care au captivat atenţia, timpul şi, unori, chiar viaţa multora dintre noi. De unde, însă, această putere de seducere actualizată de jocurile de strategie? Este vorba doar despre satisfacerea tehnică a unui anumit mod de a te distra? Sau este vorba, mai degrabă, despre o nevoie de fantastic care nu şi-a găsit, încă, o altă sursă. Ne place să credem că popularitatea acestui tip de jocuri – sau a unor filme precum trilogia „The Lord of the rings” – are ca resort fascinaţia, nevoia şi înclinaţia spre ceea ce depăşeşte, pentru a da sens, cotidianitatea imediată.

Vă  propunem, de aceea, să vizităm împreună marile deschideri textuale ale literaturii de tip fantasy. Cum s-a născut aceasta? Cine sunt părinţii ei? Care sunt resursele tematice la care acestă literatură apelează? Cei care vor asigura itinerariul în lumea literaturii fantasy sunt: Liviu Radu, scriitor; Michael Hăulică, critic literar şi scriitor; Irina Horea, traducător; Sebastian A. Corn, scriitor; Cătălin Sturdza, publicist.

Vineri, 18 decembrie 2009, ora 20.00, Cafe Verona, str. Arthur Verona, nr. 13, Bucureşti.

Read more 1 Comentariu

Cărţile vorbesc prin cititorii lor

Postat de in Evenimente

Cărţile trăiesc prin citiorii lor. Nu înseamnă, însă, că această vitalitate presupune şi completa transparenţă a sensului întipărit în ele. De aceea, a apărut nevoia de a reciti, exerciţiul revenirii asupra unui text, al iscodirii secretelor sale. Vă propunem o întâlnire cu patru cititori experimentaţi, patru lectori care ştiu să se apropie de cărţile pe care le iubesc cu toată atenţia presupsă de gestul vânării unui sens care ştie mereu să se ascundă.

Miercuri, 16 decembrie 2009, ora 18, Librăria Cărtureşti, str. Arthur Verona, nr. 13.

Laura Jiga Iliescu – Cartea populară şi universul imaginar al ţăranilor

Există  în casele şi în universul imaginar al ţăranilor un obiect pe care nu ne prea aşteptăm să-l găsim acolo. Cartea. Iar această prezenţă nu este chiar atât de recentă pe cât ne-am închipui la prima vedere. Nici pe atât de neutră încât să o ignorăm, persistând în stereotipul referitor la ţăranii care trăiau cu totul rupţi de lumea din afara satului lor, cu totul orali şi creatori ai unei culturi statice, orientată doar spre sine, golită de orice prezenţă livrescă.

Read more Comenteaza